19 noiembrie 2017

Calendar Romano-Catolic 2018

IANUARIE - GERAR
31 de zile, ziua are 10 ore, noaptea 14 ore

1L† SF. MARIA, NĂSCĂTOARE DE DUMNEZEU (Anul Nou)
Fer. Marian, pr. m.

Num 6,22-27; Ps 66; Gal 4,4-7; Lc 2,16-21
2MSs. Vasile cel Mare şi Grigore din Nazianz, ep. înv. **, LP
3MPreasf. Nume al lui Isus *; Sf. Genoveva, fc.
4JSf. Angela din Foligno, văduvă
5VSs. Emiliana, fc.; Eduard Mărturisitorul, rege
6S† EPIFANIA DOMNULUI
Sf. Andrei Corsini, ep.

Is 60,1-6; Ps 71; Ef 3,2-3a.5-6; Mt 2,1-12
7D† BOTEZUL DOMNULUI
Ss. Raymund de Penyafort, pr.; Lucian din Antiohia, pr. m.

Is 55,1-11; Ps Is 12; 1In 5,1-9; Mc 1,7-11
8LSf. Severin, abate
9MFer. Alexia Le Clerc, călug., UP
10MSs. Agaton, pp.; Grigore de Nyssa, ep.; Paul, primul pustnic
11JSs. Honorata, fc.; Teodosie, călug.
12VSs. Arcadie, m.; Cezara, călug.
13SSf. Ilarie, ep. înv. *
14D† DUMINICA a 2-a de peste an
Sf. Felix de Nola, pr. m.

1Sam 3,3b-10.19; Ps 39; 1Cor 6,13c-15a.17-20; In 1,35-42
15LSs. Arnold Janssen, pr.; Arsenie, pustnic
16MSf. Marcel I, pp.
17MSf. Anton, abate **, LN
18JSf. Prisca, m.
19VSs. Marius şi Marta, soţi m.
20SSs. Fabian, pp. m. *; Sebastian, m. *
21D† DUMINICA a 3-a de peste an
Sf. Agneza, fc. m.

Iona 3,1-5.10; Ps 24; 1Cor 7,29-31; Mc 1,14-20
22LSf. Vincenţiu, diacon m.; Fer. Laura, m.
23MSs. Emerenţiana, fc. m.; Ildefons, ep.
24MSf. Francisc de Sales, ep. înv. **
25JCONVERTIREA SF. PAUL, ap.;
Sf. Bretanion, ep. de Tomis, PP
26VSs. Timotei şi Tit, ep. **
27SSf. Angela Merici, fc. *
28D† DUMINICA a 4-a de peste an
Sf. Toma de Aquino, pr. înv.; Fer. Olimpia, călug. m.

Dt 18,15-20; Ps 94; 1Cor 7,32-35; Mc 1,21-28
29LSf. Valeriu, ep.
30MSf. Martina, m.
31MSs. Ioan Bosco, pr. **; Marcela, văduvă, LP


FEBRUARIE - FĂURAR
29 de zile, ziua are 11 ore, noaptea 13 ore

1JSf. Veridiana, fc.
2VÎNTÂMPINAREA DOMNULUI; Sf. Ioana
3SSs. Blaziu, ep. m. *; Oscar, ep. *; Simeon Bătrânul
4D† DUMINICA a 5-a de peste an
Sf. Gilbert, pr.

Iob 7,1-4.6-7; Ps 146; 1Cor 9,16-19.22-23; Mc 1,29-39
5LSf. Agata, fc. m. **
6MSs. Paul Miki şi îns., m. **; Doroteea şi Teofil, m.
7MSf. Richard, rege; Fer. Ana-Maria Adorni, călug., UP
8JSs. Ieronim Emiliani, călug. *; Iosefina Bakhita, fc. *;
Fer. Speranţa a lui Isus, călug.
9VSf. Apolonia, fc. m.
10SSf. Scolastica, fc. **
11D† DUMINICA a 6-a de peste an
Sf. Fc. Maria de la Lourdes

Lev 13,1-2.45-46; Ps 31; 1Cor 10,31-33;11,1; Mc 1,40-45
12LSs. Martiri din Abitina
13MSf. Martinian, pustnic
14MMIERCUREA CENUŞII (post şi ab.)
Ss. Ciril, călug. şi Metodiu, ep., patroni ai Europei; Valentin, pr. m.
15JSf. Claudiu de la Colombiere, pr., LN
16VSs. Pamfil şi îns., m.
17SSs. Întemeietori ai Societăţii "Slujitorii Sf. Fc. Maria" *; Teodor, soldat m.
18D† DUMINICA 1 din Post
Sf. Francisc Regis Clet, pr. m.;
Fer. Ioan de Fiesole (Fra Angelico), călug.

Gen 9,8-15; Ps 24; 1Pt 3,18-22; Mc 1,12-15
19LSf. Mansuet, ep.
20MSf. Elefterie, ep.
21MSf. Petru Damian, ep. înv. *, R.
22JCATEDRA SF. AP. PETRU; Sf. Margareta din Cortona, călug.
23VSf. Policarp, ep. m. *, PP, R.
24SFer. Marcu de Marconi, pr., R.
25D† DUMINICA a 2-a din Post
Sf. Cezar, medic

Gen 22,1-2.9a.10-13.15-18; Ps 115; Rom 8,31b-34; Mc 9,2-10
26LSf. Alexandru, ep.
27MSf. Gabriel al Maicii Îndurerate, călug.
28MSf. Roman, abate; Fer. Antonia, călug.


MARTIE - MĂRŢIŞOR
31 de zile, ziua are 12 ore, noaptea 12 ore

1JSf. Albin, ep.
2VSf. Angela a Crucii, călug., LP
3SSs. Cunegunda, împ.; Marin, ostaş m.
4D† DUMINICA a 3-a din Post
Sf. Cazimir, rege; Fer. Ioan-Anton Farina, ep.

Ex 20,1-17; Ps 18; 1Cor 1,22-25; In 2,13-25
5LSs. Luciu I, pp.; Teofil, ep; Adrian din Cezareea, m.
6MSf. Coletta, fc.; Fer. Roza din Viterbo, fc.
7MSs. Perpetua şi Felicitas, m. *
8JSf. Ioan al lui Dumnezeu, călug. *
9VSs. Francisca Romana, călug. *; Dominic Savio; 40 de soldaţi, m., UP
10SSf. Simpliciu, pp.
11D† DUMINICA a 4-a din Post
Sf. Constantin, rege m.

2Cr 36,14-16.19-23; Ps 136; Ef 2,4-10; In 3,14-21
12LSs. Inocenţiu I, pp.; Alois Orione, pr.; Maximilian, m.
13MSf. Sabin, m.
14MSf. Matilda, regină; Fer. Iacob Cusmano, pr.
15JSf. Luiza de Marillac, călug.
16VSf. Iulian, m.
17SSf. Patriciu, ep. *, LN
18D† DUMINICA a 5-a din Post
Sf. Ciril din Ierusalim, ep. înv.

Ier 31,31-34; Ps 50; Evr 5,7-9; In 12,20-33
19L† SF. IOSIF, soţul Sf. Fc. Maria; Fer. Marcel Callo, m.
2Sam 7,4b-5a.12-14a.16; Ps 88; Rom 4,13.16-18.22; Mt 1,16.18-21.24a (Lc 2,41-51a)
20MSs. Ioan Nepomuk, pr. m.; Paul, Ciril, Eugen şi îns. m.
21MSf. Nicolae de Flüe, pustnic
22JSf. Lia, văduvă
23VSf. Turibiu de Mongrovejo, ep. *
24SSf. Ecaterina a Suediei, călug., PP
25D† DUMINICA FLORIILOR
Sf. Dismas

Is 50,4-7; Ps 21; Fil 2,6-11; Mc 14,1-15,47
26LSf. Emanuel, m.
27MSf. Rupert, ep.
28MFer. Renata, m.
29JJOIA SFÂNTĂ (Cina Domnului)
Sf. Eustasie, ep.
30VVINEREA SFÂNTĂ (Patima şi moartea Domnului) (post şi ab.)
Ss. Ioan Climac (Scărarul), abate; Leonard Murialdo, pr.
31SSÂMBĂTA SFÂNTĂ
Sf. Beniamin, diacon m., LP


APRILIE - PRIER
30 de zile, ziua are 13 ore, noaptea 11 ore

1D† ÎNVIEREA DOMNULUI (PAŞTELE)
Sf. Hugo, ep.

Fap 10,34a.37-43; Ps 117; Col 3,1-4 (1Cor 5,6b-8); In 20,1-9
2LSf. Francisc de Paola, pustnic
3MSs. Alois Scrosoppi, pr.; Sixt I, pp.
4MSf. Isidor, ep. înv.
5JSs. Vincenţiu Ferrer, pr.; Irina, m.
6VSf. Eutihie, patriarhul Constantinopolului
7SSf. Ioan Baptist de La Salle, pr.
8D† DUMINICA a 2-a a Paştelui
Ss. Iulia Billiart, călug.; Dionisie, ep., UP

Fap 4,32-35; Ps 117; 1In 5,1-6; In 20,19-31
9L† BUNA-VESTIRE; Fer. Ubald, călug.
10MSs. Apoloniu, pr. m.; Macarie
11MSs. Stanislau, ep. m. **; Gemma Galgani, fc.
12JSs. Iuliu I, pp. m.; Sava Gotul, m.
13VSf. Martin I, pp. m. *
14SSs. Tiburţiu, Valerian şi Maxim, m.; Liduina, fc.; Fer. Isabela, fc. m.
15D† DUMINICA a 3-a a Paştelui
Sf. Damian de Veuster, pr.

Fap 3,13-15.17-19; Ps 4; 1In 2,1-5a; Lc 24,35-48
16LSs. Bernadeta Soubirous, fc.; Benedict Iosif Labre, LN
17MSs. Ilie, Paul şi Isidor, m.
18MSf. Atanasia din Egina
19JSf. Leon al IX-lea, pp.
20VSs. Anicet, pp.; Marcian, călug.
21SSf. Anselm, ep. înv. *
22D† DUMINICA a 4-a a Paştelui
Ss. Soter şi Caius, pp.; Leonida, m.

Fap 4,8-12; Ps 117; 1In 3,1-2; In 10,11-18
23LSs. Gheorghe, m. *; Adalbert, ep. m. *, PP
24MSs. Fidel din Sigmaringen, pr. m. *; Maria a lui Cleofa şi Salomea; Egbert, călug.
25MSF. MARCU, ev.
26JSf. Anaclet, pp.
27VSf. Zita, fc.
28SSs. Petru Chanel, pr. m. *; Ludovic M. Grignion de Montfort, pr. *; Valeria, m.
29D† DUMINICA a 5-a a Paştelui
Sf. Ecaterina din Siena, fc. înv., patroană a Europei

Fap 9,26-31; Ps 21; 1In 3,18-24; In 15,1-8
30LSs. Pius al V-lea, pp. *; Iosif Cottolengo, pr.; Sofia, fc. m., LP


MAI - FLORAR
31 de zile, ziua are 14 ore, noaptea 10 ore

1MSs. Iosif Muncitorul *; Ieremia, profet
2MSs. Atanasie, ep. înv. **; Antonin din Florenţa, ep.
3JSS. FILIP ŞI IACOB, ap.
4VSf. Florian, m.
5SSs. Angelo, călug. m.; Gottard, ep.
6D† DUMINICA a 6-a a Paştelui
Ss. Benedicta, fc.; Petru Nolasco, călug.

Fap 10,25-26.34-35.44-48; Ps 97; 1In 4,7-10; In 15,9-17
7LSs. Roza Venerini, călug.; Ghizela, regină; Anton Pecerski, pustnic
8MFer. Ieremia Valahul, călug. **; Sf. Victor, m., UP
9MSs. Isaia, profet; Pahomie, pustnic
10J† ÎNĂLŢAREA DOMNULUI
Fer. Ivan Merz, laic

Fap 1,1-11; Ps 46; Ef 4,1-13; Mc 16,15-20
11VSf. Mamert, ep.
12SSs. Nereu şi Ahile, m. *; Pancraţiu, m. *
13D† DUMINICA a 7-a a Paştelui
Sf. Fc. Maria de la Fatima

Fap 1,15-17.20ac-26; Ps 102; 1In 4,11-16; In 17,11b-19
14LSF. MATIA, ap.
15MSf. Isidor Plugarul, LN
16MFer. Vladimir Ghika, pr. m. **
17JSf. Pascal Baylon, călug.; Fer. Ioan Scheffler, ep. m.
18VSf. Ioan I, pp. m. *.
19SSf. Celestin al V-lea, pp.
20D† COBORÂREA SF. DUH (RUSALIILE)
Ss. Bernardin din Siena, pr.; Lidia, ucenica sf. Paul

Fap 2,1-11; Ps 103; Gal 5,16-25; In 15,26-27;16,12-15
21LSs. Cristofor Magallanes, pr. şi îns., m. *; Elena, mama împ. Constantin;
Eugen de Mazenod, ep.
22MSs. Rita din Cascia, călug. *; Emil, m., PP
23MSf. Dezideriu, ep. m., R.
24JSs. Fc. Maria, Ajutorul Creştinilor; Donaţian şi Rogaţian, m.
25VSs. Beda Venerabilul, pr. înv. *; Grigore al VII-lea, pp. *;
Maria Magdalena de Pazzi, fc. *, R.
26SSf. Filip Neri, pr. **, R.
27D† PREASFÂNTA TREIME
Sf. Augustin din Canterbury, ep.

Dt 4,32-34.39-40; Ps 32; Rom 8,14-17; Mt 28,16-20
28LSf. Gherman, ep.
29MSf. Maxim, ep., LP
30MSs. Ferdinand, rege; Ioana d'Arc, fc.
31J† TRUPUL ŞI SÂNGELE DOMNULUI
Vizita Sf. Fc. Maria; Sf. Petronela, fc. m.

Ex 24,3-8; Ps 115; Evr 9,11-15; Mc 14,12-16.22-26


IUNIE - CIREŞAR
30 de zile, ziua are 15 ore, noaptea 9 ore

1VSf. Iustin, filozof m. **
2SSs. Marcelin şi Petru, m. *
3D† DUMINICA a 9-a de peste an
Ss. Carol Lwanga şi îns., m.

Dt 5,12-15; Ps 80; Cor 4,6-11; Marcu 2,23-3,6
4LSf. Francisc Caracciolo, pr.
5MSf. Bonifaciu, ep. m. **
6MSf. Norbert, ep. *, UP
7JSf. Robert, abate
8V† PREASFÂNTA INIMĂ A LUI ISUS;
Sf. Medard, ep.
9SInima Neprihănită a Mariei **;
Sf. Efrem, diacon înv. *
10D† DUMINICA a 10-a de peste an
Ff. Ioan Dominici, călug; Diana, fc.

Gen 3,9-15; Ps 129; 2Cor 4,13-5,1; Mc 3,20-35
11LSs. Barnaba, ap. **; Ioan de Facundo, pr.; Fer. Iolanda, călug.
12MSf. Gaspar, pr.
13MSf. Anton de Padova, pr. înv. **, LN
14JSs. Valeriu şi Rufin, m.; Elizeu, profet
15VSs. Amos, profet; Abraham, călug.
16SSs. Benone, ep.; Iudita, văduvă, m.
17D† DUMINICA a 11-a de peste an
Ss. Nicandru şi Marcian, m.

Ez 17,22-24; Ps 91; 2Cor 5,6-10; Mc 4,26-34
18LSs. Marcu şi Marcelian, m.
19MSs. Romuald, abate *; Iuliana Falconieri, fc.
20MFer. Margareta Ball, văduvă, m., PP
21JSf. Alois de Gonzaga, călug. **
22VSs. Paulin de Nola, ep. *; Ioan Fisher, ep. şi Thomas Morus, m. *;
Niceta de Remesiana, ep.
23SSf. Iosif Cafasso, pr.
24D† NAŞTEREA SF. IOAN BOTEZĂTORUL
Is 49,1-6; Ps 138; Fap 13,22-26; Lc 1,57-66.80
25LSf. Wilhelm, abate
26MSs. Ioan şi Paul, m.; Josemaria Escriva, pr.
27MSf. Ciril din Alexandria, ep. înv. *
28JSf. Irineu, ep. m. **, LP
29V† SS. PETRU ŞI PAUL, ap.; Emma
Fap 12,1-11; Ps 33; 2Tim 4,6-8.17-18; Mt 16,13-19
30SPrimii Sfinţi Martiri din Roma *


IULIE - CUPTOR
31 de zile, ziua are 14 ore, noaptea 10 ore

1D† DUMINICA a 13-a de peste an
Sf. Aron, fratele lui Moise

Înţ 1,13-15;2,23-24; Ps 29; 2Cor 8,7.9.13-15; Mc 5,21-43
2LSf. Bernardin Realino, pr.
3MSF. TOMA, ap.
4MSf. Elisabeta a Portugaliei *;
Ff. Piergiorgio Frassati; Maria Crocifissa Curcio, călug.
5JSf. Anton M. Zaccaria, pr. *
6VSf. Maria Goretti, fc. m. *, UP
7SFer. Benedict al XI-lea, pp.
8D† DUMINICA a 14-a de peste an
Ss. Aquila şi Priscilla, soţi m.

Ez 2,2-5; Ps 122; 2Cor 12,7-10; Mc 6,1-6
9LSs. Augustin Zhao Rong, pr. şi 119 îns., m. *; Veronica Giuliani, fc.
10MSf. Victoria, m.
11MSS. BENEDICT, abate, patron al Europei; Olga, regină
12JSf. Ioan Gualberto, abate; Fer. David, m.
13VSs. Henric, împ. *; Eugen, ep., LN
14SSf. Camil de Lellis, pr. *
15D† DUMINICA a 15-a de peste an
Ss. Bonaventura, ep. înv.; Vladimir

Am 7,12-15; Ps 84; Ef 1,3-14 (Ef 1,3-10); Mc 6,7-13
16LSf. Fc. Maria de pe Muntele Carmel *
17MSs. Alexie, cerşetor; Marcelina, fc.
18MSs. Frederic, ep.; Emilian din Durostorum, m.
19JSs. Epafra, ep. m.; Macrina, călug., PP
20VSs. Apolinar, ep. m. *; Ilie, profet; Aurel, ep.
21SSs. Laurenţiu din Brindisi, pr. înv. *
22D† DUMINICA a 16-a de peste an
Sf. Maria Magdalena

Ier 23,1-6; Ps 22; Ef 2,13-18; Mc 6,30-34
23LSS. BRIGITTA, călug., patroană a Europei; Ezechiel, profet
24MSs. Sharbel Makhluf, pr. *; Cristina, fc. m.
25MSS. IACOB, ap.; Valentina, fc. m.; Cristofor, m.
26JSs. Ioachim şi Ana **; Bartolomea Capitano, călug.
27VSs. Pantelimon, medic m.; Natalia şi îns., m., LP
28SSf. Victor I, pp. m.
29D† DUMINICA a 17-a de peste an
Ss. Marta; Lazăr şi Maria, fraţi

2Rg 4,42-44; Ps 144; Ef 4,1-6; In 6,1-15
30LSf. Petru Crisologul, ep. înv. *
31MSf. Ignaţiu de Loyola, pr. **


AUGUST - GUSTAR
31 de zile, ziua are 13 ore, noaptea 11 ore

1MSf. Alfons M. de Liguori, ep. înv. **
2JSs. Eusebiu de Vercelli, ep. *; Petru Iulian Eymard, pr. * (Porţiuncula)
3VSf. Martin, pustnic
4SSf. Ioan M. Vianney, pr. **, UP
5D† DUMINICA a 18-a de peste an
Sfinţirea Bazilicii "Sf. Maria cea Mare"

Ex 16,2-4.12-15; Ps 77; Ef 4,17.20-24; In 6,24-35
6L† SCHIMBAREA LA FAŢĂ A DOMNULUI; Fer. Octavian, ep.
7MSs. Sixt al II-lea, pp. şi îns., m. *; Caietan, pr. *
8MSf. Dominic, pr. **
9JSF. TEREZA BENEDICTA A CRUCII (Edith Stein), fc. m., patroană a Europei
10VSF. LAURENŢIU, diacon m.
11SSs. Clara, fc. **; Suzana, m., LN
12D† DUMINICA a 19-a de peste an
Sf. Ioana Francisca de Chantal, călug.

1Rg 19,4-8; Ps 33; Ef 4,30-5,2; In 6,41-51
13LSs. Ponţian, pp. m. şi Hipolit, pr. m. *; Ioan Berchmans, student
14MSf. Maximilian Kolbe, pr. m. **
15M† ADORMIREA MAICII DOMNULUI
Ss. Tarciziu, m.; Iacint, pr.; Stanislau Kostka, călug.

Ap 11,19a;12.1.3-6a.10ab; Ps 44; 1Cor 15,20-27; Lc 1,39-56
16JSs. Ştefan, rege *; Rochus, pelerin
17VSs. Miron, pr. m.; Eusebiu, pp.; Beatrice, călug.
18SFer. Paula Montaldi, fc., PP
19D† DUMINICA a 20-a de peste an
Ss. Ioan Eudes, pr.; Sixt al III-lea, pp.

Prov 9,1-6; Ps 33; Ef 5,15-20; In 6,51-59
20LSs. Bernard, abate, înv. **; Samuel, profet
21MSf. Pius al X-lea, pp. **
22MSf. Fc. Maria, Regină **
23JSs. Roza de Lima, fc. *; Flavian, ep.
24VSF. BARTOLOMEU, ap.
25SSs. Ludovic, rege *; Iosif de Calasanz, pr. *
26D† DUMINICA a 21-a de peste an
Ss. Ioana, fc.; Melchisedec, rege,
LP
Ios 24,1-2a.15-17.18b; Ps 33; Ef 5,21-32; In 6,60-69
27LSs. Monica **; Cezar de Arles, ep.
28MSs. Augustin, ep. înv. **; Florentina, fc.
29MMartiriul Sf. Ioan Botezătorul **; Sf. Sabina, m.
30JSf. Felix, m.
31VSs. Raimund Nonnatus, călug.; Nicodim; Iosif din Arimateea


SEPTEMBRIE - RĂPCIUNE
30 de zile, ziua are 12 ore, noaptea 12 ore

1SSs. Egidiu, abate; Iosue
2D† DUMINICA a 22-a de peste an
Fer. Ingrid, călug.

Dt 4,1-2.6-8; Ps 14; Iac 1,17-18.21b-22.27; Mc 7,1-8.14-15.21-23
3LSf. Grigore cel Mare, pp. înv. **, UP
4MSs. Rozalia, fc.; Moise, profet
5MSf. Tereza de Calcutta, călug.
6JSf. Zaharia, profet
7VSf. Regina, fc. m.
8SNAŞTEREA SF. FC. MARIA; Sf. Toma din Villanova, ep.
9D† DUMINICA a 23-a de peste an
Sf. Petru Claver, pr.,
LN
Is 35,4-7a; Ps 145; Iac 2,1-5; Mc 7,31-37
10LSf. Nicolae din Tolentino, pr.
11MSs. Prot şi Iacint, fraţi m.
12MPreasf. Nume al Mariei *
13JSf. Ioan Gură de Aur, ep. înv. **
14VÎNĂLŢAREA SFINTEI CRUCI
15SSf. Fecioară Maria Îndurerată **
16D† DUMINICA a 24-a de peste an
Ss. Corneliu, pp. m. şi Ciprian, ep. m.; Ludmila, m.

Is 50,5-9a; Ps 114; Iac 2,14-18; Mc 8,27-35
17LSf. Robert Bellarmin, ep. înv. *, PP
18MSf. Iosif din Copertino, pr.
19MSf. Ianuariu, ep. m. *, R.
20JSs. Martiri din Coreea **
21VSS. MATEI, ap. şi ev.; Iona, profet, R.
22SSs. Mauriţiu, ofiţer, şi îns. m.; Silvan, pustnic, R.
23D† DUMINICA a 25-a de peste an
Ss. Pius din Pietrelcina, pr.; Zaharia şi Elisabeta

Înţ 2,12.17-20; Ps 53; Iac 3,16-4,3; Mc 9,30-37
24LSf. Gerard, ep. m.
25MSs. Cleofa, ucenicul lui Isus; Sergiu, călug., LP
26MSs. Cosma şi Damian, m. *; Ghedeon
27JSf. Vincenţiu de Paul, pr. **
28VSs. Venceslau, m. *; Laurenţiu Ruiz şi îns., m. *; Fer. Amalia, m.
29SSS. MIHAIL, GABRIEL ŞI RAFAEL, arhangheli
30D† DUMINICA a 26-a de peste an
Ss. Ieronim, pr. înv.; Grigore Luminătorul, ep.

Num 11,25-29; Ps 18; Iac 5,1-6; Mc 9,38-43.45.47-48


OCTOMBRIE - BRUMĂREL
31 de zile, ziua are 11 ore, noaptea 13 ore

1LSs. Tereza a Pruncului Isus, fc. înv. **; Roman Melodul, diacon
2MSs. Îngeri Păzitori **, UP
3MSs. Dionisie Areopagitul; Candida, m.;
Ff. Constantin Ignaţiu Bogdánffy, ep. m.; Crescenţiu, pr. m.
4JSf. Francisc din Assisi **
5VSf. Faustina Kowalska, călug.;
Ff. Albert Marvelli; Bartolo Longo
6SSf. Bruno, pr. *
7D† DUMINICA a 27-a de peste an
Sf. Fc. Maria, Regina Rozariului

Gen 2,18-24; Ps 127; Evr 2,9-11; Mc 10,2-16
8LSf. Pelagia, fc. m.
9MSs. Dionisie, ep. şi îns., m. *; Ioan Leonardi, pr. *; Abraham, patriarh, LN
10MSf. Daniel Comboni, ep.
11JSs. Ioan al XXIII-lea, pp. *; Filip, diacon; Alexandru Sauli, ep.
12VSs. Serafim, călug.; Felix al IV-lea, pp.
13SSf. Romeo, ep.; Fer. Alexandrina
14D† DUMINICA a 28-a de peste an
Sf. Calist I, pp. m.

Înţ 7,7-11; Ps 89; Evr 4,12-13; Mc 10,17-30
15LSf. Tereza din Avila, fc. înv. **
16MSs. Margareta M. Alacoque, călug. *; Hedviga, călug. *; Longin, m., PP
17MSs. Ignaţiu din Antiohia, ep. m. **; Osea, profet
18JSF. LUCA, ev.
19VSs. Paul al Crucii, pr. *; Ioan de Brébeuf, pr. şi îns., m. *; Ioel, profet
20SSs. Cornel, centurion; Maria Bertilla, călug.
21D† DUMINICA a 29-a de peste an
Ss. Ursula şi îns., m.; Celina; Ilarion, abate

Is 53,10-11; Ps 32; Evr 4,14-16; Mc 10,35-45
22LSf. Ioan Paul al II-lea, pp. *
23MSf. Ioan din Capistrano, pr. *
24MSs. Anton M. Claret, ep. *; Alois Guanella, pr., LP
25JSs. Crisant şi Daria, soţi m.; Mina, ostaş m.
26VSs. Dumitru, m.; Lucian şi Marcian, m.
27SSf. Evarist, pp. m.
28D† DUMINICA a 30-a de peste an
Ss. Simon şi Iuda, ap.

Ier 31,7-9; Ps 125; Evr 5,1-6; Mc 10,46-52
29LSs. Narcis, patriarh de Ierusalim; Felician, m.
30MSf. Gerard de Potenza, ep.
31MSf. Alfons Rodriguez, călug., UP


NOIEMBRIE - BRUMAR
30 de zile, ziua are 10 ore, noaptea 14 ore

1J† TOŢI SFINŢII
Ap 7,2-4.9-14; Ps 23; 1In 3,1-3; Mt 5,1-12a
2VPOMENIREA TUTUROR CREDINCIOŞILOR RĂPOSAŢI
3SSs. Martin de Porres, călug. *; Silvia, mamă
4D† DUMINICA a 31-a de peste an
Ss. Carol Borromeu, ep.; Felix de Valois, pustnic

Dt 6,2-6; Ps 17; Evr 7,23-28; Mc 12,28b-34
5LSf. Grigore Lakota, ep. m.
6MSf. Leonard, pustnic
7MSf. Villibrord, ep., LN
8JSf. Adeodat, pp.; Fer. Ioan Duns Scotus, pr.
9VSFINŢIREA BAZILICII DIN LATERAN
10SSs. Leon cel Mare, pp. înv. **; Oreste, m.
11D† DUMINICA a 32-a de peste an
Ss. Martin din Tours, ep.; Marina, fc. m.;
Fer. Alice, fc. m.

1Rg 17,10-16; Ps 145; Evr 9,24-28; Mc 12,38-44
12LSs. Iosafat, ep. m. **; Cristian, m.
13MSf. Augustina (Livia), călug.
14MSf. Ştefan-Teodor, ep. m.; Fer. Serapion, călug. m.
15JSs. Albert cel Mare, ep. înv. *; Leopold al III-lea, PP
16VSs. Margareta a Scoţiei, regină *; Gertruda, fc. *
17SSs. Elisabeta a Ungariei, călug. **; Florin, pr.
18D† DUMINICA a 33-a de peste an
Sfinţirea Bazilicilor "Sf. Petru" şi "Sf. Paul";
Fer. Carolina Kozka, fc. m.

Dan 12,1-3; Ps 15; Evr 10,11-14.18; Mc 13,24-32
19LSf. Abdia, profet
20MSs. Grigore Decapolitul; Edmund, rege
21MPrezentarea la Templu a Sf. Fc. Maria **
22JSf. Cecilia, fc. m. **
23VSs. Clement I, pp. m. *; Columban, abate *; Lucreţia, m., LP
24SSs. Martiri din Vietnam **
25D† CRISTOS, REGELE UNIVERSULUI
Sf. Ecaterina din Alexandria, fc. m.

Dan 7,13-14; Ps 92; Ap 1,5-8; In 18,33b-37
26LSs. Siriciu, pp.; Leonard, pr.
27MSf. Virgil, ep.
28MSs. Teodora, călug.; Iacob, pr.
29JSf. Saturnin, ep. m.
30VSF. ANDREI, ap., UP


DECEMBRIE - ÎNDREA
31 de zile, ziua are 9 ore, noaptea 15 ore

1SSs. Florenţa, pustnică; Rudolf, pr. m.; Nahum, profet
2D† DUMINICA 1 din Advent
Ss. Bibiana, m.; Silveriu, pp. m.; Habacuc, profet

Ier 33,14-16; Ps 24; 1Tes 3,12-4,2; Lc 21,25-28.34-36
3LSs. Francisc Xaveriu, pr. **; Sofonia, profet
4MSs. Ioan Damaschin, pr. înv. *; Varvara, fc. m.; Ioan Calabria, pr.;
Fer. Adolf Kolping
5MSf. Sava, abate
6JSf. Nicolae, ep. *
7VSs. Ambrozie, ep. înv. **; Maria Giusseppa Rosselo, călug., LN
8S† NEPRIHĂNITA ZĂMISLIRE
Sf. Narcisa, fc.

Gen 3,9-15.20; Ps 97; Ef 1,3-6.11-12; Lc 1,26-38
9D† DUMINICA a 2-a din Advent
Sf. Juan Diego Cuahtlatoatzin

Bar 5,1-9; Ps 125; Fil 1,4-6.8-11; Lc 3,1-6
10LFer. Anton Durcovici, ep. m. **; Ss. Eulalia, fc. m.; Maur, m.
11MSf. Damasus I, pp. *
12MSs. Fc. Maria de la Guadalupe *; Epimah şi Alexandru, m.
13JSs. Lucia, fc. m. **; Otilia, călug.
14VSf. Ioan al Crucii, pr. înv. **
15SSf. Virginia, văduvă, PP
16D† DUMINICA a 3-a din Advent
Ss. Adelaida, împ.; Aggeu, profet

Sof 3,14-18a; Ps Is 12,2-6; Fil 4,4-7; Lc 3,10-18
17LSf. Cristofor, călug.
18MSs. Malahia, profet; Graţian, ep.
19MFer. Urban al V-lea, pp., R.
20JSf. Zeferin, pp. m.
21VSs. Petru Canisiu, pr. înv. *; Mihea, profet, R.
22SSf. Francisca Cabrini, LP, R.
23D† DUMINICA a 4-a din Advent
Sf. Ioan de Kety, pr.

Mih 5,2-5a; Ps 79; Evr 10,5-10; Lc 1,39-45
24LSs. Strămoşi ai lui Isus; Tarsila, fc.
25M† NAŞTEREA DOMNULUI (CRĂCIUNUL)
Ss. Eugenia, m.; Anastasia, m.

Is 52,7-10; Ps 97; Evr 1,1-6; In 1,1-18
26MSF. ŞTEFAN, primul martir
27JSF. IOAN, ap. şi ev.
28VSS. PRUNCI NEVINOVAŢI, m.
29SSs. Thomas Becket, ep. m. *; David, rege, UP
30D† SF. FAMILIE: Isus, Maria şi Iosif
Sf. Felix I, pp.

1Sam 1,20-22.24-28; Ps 83; 1In 3,1-2.21-24; Lc 2,41-52
31LSs. Silvestru I, pp. *; Melania; Ecaterina Labouré, fc.

30 octombrie 2017

SĂ-L IUBEȘTI ȘI SĂ-L SLUJEȘTI PE DOMNUL

MEDITAȚII CONFORM LECȚIONARULUI
ANUL – B

De GERALD DARRING

CUPRINS:

ADVENT
CRĂCIUN
TIMPUL DE PESTE AN DUPĂ EPIFANIE
POSTUL PAȘTELUI
PAȘTE
TIMPUL DE PESTE AN DUPĂ RUSALII
SĂRBĂTORI

INTRODUCERE

Pentru catolici, liturgia ar trebui să fie sursa majoră a îmbogățirii lor spirituale.
Spiritul cultului nostru ar trebui să pătrundă în viețile noastre în totalitate, iar lecturile, rugăciunile, cântecele și toate acțiunile rituale ale liturgiei ar trebui să influențeze modul în care gândim și acționăm. Aceste meditații sunt prezentate în acest spirit.
Există o meditație atât pentru fiecare duminică din timpul anului liturgic cât și pentru celelalte sărbători care sunt celebrate în locul unei liturghii obișnuite de duminică.
Fiecare meditație este situată în contextul Sfintelor Scripturi pe de o parte și al învățăturii contemporane a Bisericii pe de altă parte. Pasajele luate din liturgia de duminică sunt scrise cursiv: ele pot proveni fie din lecturile biblice, fie dintr-o rugăciune, antifonă, psalm sau prefață.

Meditațiile pun accent pe CEILALȚI, adică pe oamenii în slujba cărora se află Biserica. Scopul general este de a ajuta pe fiecare creștin catolic să se bazeze mai mult pe Sfânta Scriptură și pe liturgie în străduința sa de a înțelege provocările personale și sociale ale vieții contemporane și a accepta provocarea făcută la sfârșitul fiecărei liturghii: Mergi în pace, să-L iubești și să-L slujești pe Domnul!
Dedic această carte fiului meu, Andrew Francis care m-a inspirat și m-a educat prin iubirea lui față de oameni, precum și datorită abordării creatoare a vieții.

POSTFAȚA

Sfânta Scriptură și învățătura Bisericii contemporane constituie sursa de inspirație a acestor meditații unice de duminică pentru anul liturgic.
Abordarea particulară a lui Gerald Darring îndreaptă atenția noastră spre CEILALȚI, spre lumea în slujba căreia se află Sfânta Biserică.

Cartea "SĂ-L IUBEȘTI ȘI SĂ-L SLUJEȘTI PE DOMNUL" este un răspuns plin de evlavie bazat pe Sfânta Scriptură a lui Cristos și pe învățăturile Sfintei Biserici la toate provocările personale și sociale ale vieții noastre contemporane. Este utilă pentru meditația personală sau pentru pregătirea omiliei.
Gerald Darring conduce Departamentul de religie de la Liceul McGill/Toolen din localitatea Mobile, Alabama. A studiat la Seminarul Teologic Notre Dame din New Orleans și la Universitatea din Illinois unde a primit M.A. (Magister Artium) în limba rusă.
El este autorul cărților “Catehismul catolic pentru învățăturile sociale”, “Cuvântul Domnului”, “Ascultarea învățămintelor episcopilor” și “Fie binecuvântați oamenii care aduc pacea“.

ADVENT

PRIMA DUMINICĂ DIN TIMPUL ADVENTULUI

Lecturi: Isaia 63: 16-17, 64: 2-7
Corintieni I: 3-9
Marcu 13: 33-37

Adventul este un timp în care trebuie să recunoaștem că noi suntem păcătoși; noi toți am devenit decăzuți moral, toate faptele noastre bune sunt ca niște haine mânjite. Avem multe păcate personale și sociale precum ura, violența, asuprirea, indiferența, egoismul, etc. Adventul este și timpul setei arzătoare de Cristos Isus, Mântuitorul nostru, un timp în care așteptăm venirea Domnului nostru Isus Cristos. Așteptăm cu nerăbdare sărbătoarea Crăciunului, comemorarea nașterii lui Isus, dar totodată așteptăm și promisiunea și speranța întâlnirii cu Dumnezeu, pe care noi toți vrem să învățăm să-l iubim.

Este timpul când noi așteptăm venirea Domnului nostru Isus. Așteptăm cu nerăbdare sărbătoarea Crăciunului, comemorarea nașterii lui Isus, dar noi mai avem și un alt motiv al așteptării noastre, promisiunea și speranța întâlnirii cu Dumnezeu pe care vrem să învățăm să-l iubim.
Setea arzătoare de Cristos Isus ne face să dorim ca lucrurile să devină mai bune. Noi vrem ca Domnul Dumnezeu să ne găsească fără de păcat în ziua Domnului nostru Isus Cristos. Având în minte cuvintele lui Isaia: De ne-ai întâlni și ne-ai vedea făcând ceea ce este corect, noi îi cerem lui Dumnezeu să ne dea puterea de a face binele.

Adventul este, așadar, un mod de a ne arăta credința noastră într-o lume mai bună. Nu trebuie să ne aruncăm la gâtul celuilalt. Noi putem să facem "ceea ce este corect" în relațiile inter-rasiale, în privința obligațiilor față de familie și a responsabilităților personale. Noi putem să facem "bine" celor săraci, vârstnici, fără adăpost, și tuturor fraților și surorilor aflate în țară sau în străinătate. Noi putem să devenim fără păcate, călăuze ale dreptății sociale, exemple de credință și iubire, făcători de pace.
Mesajul Adventului este să veghem mereu! Această veghe are la bază speranța în promisiunea lui Dumnezeu - viața veșnică, nu teama. Promisiunea Crăciunului este o anticipare plină de bucurie că Domnul își va revărsa daruruile sale, și pământul nostru va da fructe.
…………………………………………………………………………………………
“Creștinii păcătuiesc prea des, cu o oarecare indiferență vis-à-vis de proiectele pământești ca și cum nu am fi capabili de o reformă socială radicală. Acuzarea s-ar putea să fie nedreaptă, dar pericolul este real. Speranța noastră într-o altă viață nu trebuie să permită credincioșilor să neglijeze sarcina noastră din viața de zi cu zi”.
Episcopii din SUA, Scrisoare Pastorală despre Comunismul Marxist (1980) 42.

A DOUA DUMINICĂ DIN TIMPUL ADVENTULUI

Lecturi: Isaia 40: 1-5, 9-11
2 Petru 3: 8-14
Marcu: 1: 1-8

Ne apropiem din ce în ce mai mult de ziua Domnului, un cuvânt pe care autorii Scripturilor creștine l-au preluat din Scripturile ebraice. Autorul celei de-a doua scrisori a lui Petru descrie momentul în felul următor: Ceea ce așteptăm sunt ceruri noi și un pământ nou unde potrivit promisiunii Lui, va domni dreptatea lui Dumnezeu. Este ziua mântuirii lui Dumnezeu, când, după cum spun cuvintele din Psalmul 85, Bunătatea și adevărul se vor întâlni; dreptatea și pacea se vor îmbrățișa. Adevărul va ieși la lumină și dreptatea își va îndrepta privirea din ceruri spre Pământ.

Noi așteptăm ziua Domnului dar această așteptare trebuie sa fie activă. Ioan Botezătorul se face ecoul mesajului profetului: Pregătiți calea Domnului în deșert! Neteziți calea Domnului în pustietate!” Lectura din scrisoarea lui Petru ne vorbește despre așteptarea venirii zilei Domnului și despre încercarea noastră de a grăbi acest moment.

După cum spune lectura, noi stăm în deșert, un pustiu de vieți distruse și oameni abandonați. Provocarea din timpul Adventului este de a pregăti calea dreaptă pentru Dumnezeu: Să se termine nedreptățile, să se oprească războaiele și pregătirile pentru războaie, să lăsăm discriminarea în urma noastră, sau potrivit cuvintelor din rugăciunea de început: să înlăturăm lucrurile care ne împedică să-l primim pe Cristos cu bucurie. Promisiunea Adventului este aceea că Domnul va veni să mântuiască toate națiunile.

…………………………………………………………………………………………
“Pentru că noi credem în demnitatea persoanei, noi trebuie să îmbrățișăm fiecare șansă de a ajuta și elibera, de a vindeca lumea rănită așa cum ne-a învățat Isus. Mâinile noastre trebuie să fie puternice dar blânde în același timp ca mâinile lui Cristos care se întind cu îndurare și dreptate, atingând persoanele ca atare dar și condițiile sociale care împiedică integritatea lumii după cum este dorința lui Dumnezeu pentru întreaga omenire”.
Episcopii din SUA, “Sănătatea și îngrijirea sănătății publice” (1981) 13.

A TREIA DUMINICĂ DIN TIMPUL ADVENTULUI

Lecturi: Isaia 61: 1-2, 10-11
1 Tesaloniceni 5: 16-24
Ioan 1: 6-8, 19-28

Este momentul să ne bucurăm: Domnul este aproape! Pământul se bucură sperând în venirea Mântuitorului și așteaptă cu nerăbdare întoarcerea Lui la sfârșitul lumii.
Ne întâlnim din nou cu Ioan Botezătorul care se face ecoul profeției lui Isaia: Neteziți calea Domnului! De data aceasta, cuvintele lui apar alături de predica răsunătoare a lui Paul: Bucurați-vă mereu, nu încetați să vă rugați, aduceți mulțumiri mereu.

Cuvintele lui Ioan Botezătorul apar de asemenea destul de semnificativ de-a lungul a două pasaje care ne vorbesc despre mântuirea celor umili. Prima lectură ne vorbește despre Isaia care a fost trimis să aducă vești bune celor umili, să-i vindece pe cei disperați, să proclame libertatea celor care sunt în captivitate și să elibereze prizonierii. Psalmul responsorial este cântecul Mariei din Cap. I după Luca: Flămânzilor le-a dat numai lucruri bune în timp ce pe bogați i-a trimis în lume cu mâna goală.
Apoi urmează Aleluia cu o repetare a aceluiași mesaj dar cu alte cuvinte din Isaia: Duhul Domnului … m-a trimis să aduc vestea bună săracilor.

Mesajul liturgiei de astăzi este limpede. Mântuirea pe care o așteptăm cu bucurie va elibera persoane cât și comunități întregi iar atenția ei specială se va îndrepta către săraci și umili, nu către bogați și puternici. Așa cum pământul face ca plantele să crească … așa va face Domnul Dumnezeu dreptate. Isus vine pentru ca oamenilor să nu le mai fie frică de sărăcie și asuprire ci să fie uniți și puri în spirit, suflet și trup.
…………………………………………………………………………………………
“Ca și autoritate în lume, Biserica este chemată să participe la rezolvarea problemelor oamenilor și să recunoască în cei săraci, năpăstuiți și cei asupriți prezența lui Dumnezeu chemând comunitatea creștină la acțiune”.
Episcopii din SUA, ”Hotărârea privind preocuparea Pastorală a Bisericii pentru oamenii activi” (1976) 5.

DUMINICA A PATRA DIN TIMPUL ADVENTULUI

Lecturi: 2 Samuel 7: 1-5, 8-11, 16
Romani 16: 25-27
Luca 1: 26-38

Liturgia de astăzi se axează pe legământul lui David, promisiunea unui tron care va dura o veșnicie. El apare în prima lectură, în Psalmul responsorial și în Evanghelie când îngerul Gabriel o anunță pe Maria că Domnul Dumnezeu îi va da Fiului ei tronul care îi aparține lui David, părintele său.
Isus urmează să transforme acest legământ aducând la lumină misterul ascuns mult timp. Tronul în această nouă împărăție urmează să fie ocupat de Fiul Celui Prea Înalt … Fiul lui Dumnezeu. Într-adevăr el este Emanuel, Dumnezeu - cu - noi. Noi suntem acum foarte aproape de venirea lui Cristos. Cum ar fi lumea dacă i-am permite lui Cristos să vină cu adevărat ca Rege? Cum ar fi lumea condusă de Isus Cristos? Am mai avea noi sărăcia și oamenii lipsiți de adăpost pe care îi avem acum? Am mai avea pedeapsa cu moartea? Ar fi avorturi, abuzuri asupra copiilor și nepăsarea față de bătrâni?

Ar permite Isus Cristos ca oamenii din împărăția lui să se omoare în războaie?
Ce bine ar fi să putem să ne unim și să fim de acord cu legea lui Dumnezeu așa cum Maria a făcut: Fie mie după Cuvântul tău. Cine știe ce bucurie ar cunoaște lumea!
…………………………………………………………………………………………
“Biserica … primește misiunea de a proclama și a întemeia între oameni împărăția lui Cristos și a lui Dumnezeu. Ea devine pe pământ prima înmugurire a acestei împărății: În timp ce această împărăție se dezvoltă încet, Biserica se străduiește pentru desăvârșirea împărăției și, cu toată puterea sa, speră și dorește să se unească în glorie cu Regele Său”.
Vatican II, “Constituția Bisericii” (1964) 5.

CRĂCIUN

Lecturi: Isaia 62: 1-5   Faptele Apostolilor 13: 16-17, 22-25   Matei 1: 1-25
Isaia 9: 1-6                  Tit 2: 11-14                                          Luca 2: 1-14
Isaia 62: 11-12            Tit 3: 4-7                                              Luca 2: 15-20
Isaia 52: 7-10             Evrei 1: 1-6                                          Ioan 1: 1-18

Astăzi s-a născut Mântuitorul nostru, Cristos Domnul. Cerurile să se bucure și pământul să se veselească. Acest responsorial spune totul: Noi ne bucurăm de nașterea Mântuitorului. Ce fel de mântuitor sărbătorim noi? Pe de o parte este Dumnezeu - Eroul a cărei împărăției este imensă. Pe de altă parte El este un prunc, un copil neajutorat care este în totalitate la mila acelora care trebuie să aibă grijă de el. El se naște dintr-un neam disprețuit, într-o țară cotropită (de romani), într-o localitate necunoscută, unde nu este loc pentru el ca să se nască. El se naște între animale și primii care îl vizitează sunt păstorii care își petrec viața crescând animale. Părinții îl așează pe pruncul nou născut într-o iesle pe care au folosit-o ca leagăn.

Crăciunul este o celebrare plină de bucurie pentru toți, căci Isus a venit să ne aducă mântuire nouă, tuturora. Totuși, noi nu trebuie să pierdem din vedere valoarea extraordinară a acestui eveniment pentru cei săraci și proscriși. Noi am ajuns periculos de aproape de a transforma Crăciunul într-o celebrare a bogăției, pe când nașterea lui Isus a fost un eveniment al sărăciei, un gest de identificare a lui Dumnezeu cu săracii într-un mod aparte dar și cu sărăcia tuturor oamenilor.
…………………………………………………………………………………………
“Sfinții Părinți ai Bisericii proclamă ferm că ceea ce nu a fost asumat de Cristos nu a fost vindecat. Așadar, ceea ce El și-a asumat a fost întrega fire omenească așa cum este ea, cu suferințele și sărăcia sa, deși fără păcatul nostru. Deoarece Cristos a spus referindu-se la Sine, că acela pe care Tatăl ceresc l-a făcut sfânt și l-a trimis în lume: Duhul Domnului este asupra mea pentru că el m-a ales să aduc vestea cea bună săracilor.“
Vatican II, Decret pentru activitatea misionară a Bisericii (1965) 3.

SFÂNTA FAMILIE

Lecturi: Sirah 3: 2-6, 12-14
Coloseni 3: 12-21
Luca 2: 22-40

Liturgia de astăzi ne vorbește despre două familii. Prima este familia formată din părinți și copii: Păstorii … i-au găsit pe Maria, Iosif și pruncul dormind într-o iesle. Primele două lecturi sunt despre calitățile oamenilor care formează o astfel de familie și noi ne rugăm ca Dumnezeu să unească familiile noastre în pace și iubire.
Noi ne rugăm de asemenea ca Dumnezeu “să ne ajute să trăim precum Sfânta Familie, uniți în respect și iubire.” Aici, liturgia se referă la o familie omenească pentru care Sfânta Familie este un model de urmat: noi vrem să trăim ca Isus, Maria și Iosif în pace cu noi și unul cu celălalt.

Unind aceste două familii, o familie sfântă și o familie omenească, liturgia de astăzi ne îndeamnă să ne gândim la fericirea lor comună. Apare posibilitatea ca cele două familii să se înalțe și să coboare împreună. Poate că nu este întâmplător faptul că în această eră a dispariției familiei universal recunoscută, familia omenească trece printr-o scindare a oamenilor între bogați și săraci, dezvoltați și subdezvoltați, privilegiați și marginalizați. Poate că acum mai mult ca niciodată noi avem nevoie să-l implorăm pe Dumnezeu să ne arate valoarea vieții de familie și să ne ajute să trăim în pace cu toți oamenii.
…………………………………………………………………………………………
“Într-o perioadă când familia este ținta numeroaselor puteri, care caută să o distrugă sau să o denatureze oarecum și conștientă fiind că binele și bunăstarea societății sunt strâns legate de binele familiei, Biserica înțelege misiunea ei mai stăruitoare și hotarâtoare de a face cunoscut tuturor oamenilor planul lui Dumnezeu pentru căsătorie și familie, de a le asigura durabilitate deplină și desăvârșire umană contribuind astfel la renașterea societății și a poporului lui Dumnezeu.”
Papa Ioan Paul II, “Familiaris Consortio” (1981) 3 - Despre îndatoririle familiilor creștine.

MARIA, MAMA LUI DUMNEZEU (1 IAN.)

Lecturi: Numeri 6: 22-27
Galateni 4: 4-7
Luca 2: 16-21

De vreme ce Sfântul Părinte a declarat această zi, Ziua Mondială de rugăciune pentru pace, pot fi folosite și texte alternative pentru pace. Poate că ar fi potrivit să ne concentrăm un pic asupra păcii.

Liturgia pentru solemnitatea Mariei

Fragmentul din Numeri conține această binecuvântare: Domnul să-și înalțe fața peste tine și să-ți dea pacea! Maria s-a umplut de duhul Domnului pentru că ea era împăcată cu Domnul, prin urmare și noi ar trebui să trăim pacea lui Dumnezeu dacă primim Duhul Fiului Său în inimile noastre. Ce poate fi mai liniștitor decât imaginea unui prunc dormind în iesle? A doua rugăciune pentru această solemnitate se referă la Isus ca un Dumnezeu minunat, Prințul păcii.

Liturgia alternativă pentru pace

Isaia prezice venirea pe lume a unui prunc pe care oamenii îl vor cunoaște ca și Prințul păcii. Împărăția lui este mare și pacea fără sfârșit. El adeverește și susține dreptatea, căci dreptatea și pacea se vor îmbrățișa. Paul declară că pacea noastră este Cristos: el a înlăturat bariera ostilității și a făcut să dispară dușmănia.
Lectura din Ioan asociază pacea cu iubirea: pacea înseamnă să ne iubim unii pe alții așa cum Cristos ne-a iubit pe noi.
Prima rugăciune asociază pacea cu ordinea instituită de Creator. A doua rugăciune ne îndeamnă la mântuire și la încetarea violenței, cruzimii și urii.
…………………………………………………………………………………………
“Noi îi prezentăm Sfintei Fecioare problemele noastre dificile, așa încât, ea să le prezinte Fiului său, cerându-i să le atenueze și să le schimbe. Dar noi îi mai prezentăm problemele sociale și criza internațională înșăși, în aspectele ei de sărăcie, șomaj, foamete, cursa înarmărilor, dispreț pentru drepturile oamenilor și situațiile sau pericolele unui conflict parțial sau total.”
Papa Ioan Paul II, “Sollicitudo Rei Socialis” (1963) 49.

EPIFANIA DOMNULUI

Lecturi: Isaia 60: 1-6
Efeseni 3: 2-3, 5-6
Matei 2: 1-12

Aceasta este sărbătoarea arătării lui Dumnezeu însuși în Isus Cristos. Isaia evidențiază scena în care întunericul va acoperi pământul şi bezna, popoarele! În acest întuneric fiul regelui va judeca poporul său cu dreptate. Isus însuși se arată “unor oameni necunoscuți”, un grup de “străini” care au venit aducând daruri. El s-a arătat ca un copil sărac și umil: revelația nu a avut loc în curtea palatului din Ierusalim ci între săracii unui sat mic. Căci el va izbăvi pe săracul care strigă și pe nenorocitul care n-are ajutor. Va avea milă de cel nenorocit și de cel lipsit și va scăpa viața săracilor.

Planul secret despre care se vorbește în Efeseni include pe toată lumea: evreii aleși la fel ca și alte popoare ale lumii. Nu va exclude pe nici unul și prin urmare dreptatea și pacea deplină vor înflori în zilele sale. Provocarea pentru noi este de a-L urma nu pe un Isus inventat de noi ci pe Isus care ni s-a dezvăluit ca și mântuitor al celor proscriși.
…………………………………………………………………………………………
“Cuvântul lui Cristos este judecată pe acest pământ; crucea lui Cristos este măsura răspunsului nostru; chipul lui Cristos este întruchiparea tuturor persoanelor dar într-un mod semnificativ al săracilor, al marginalizaților și al minorităților de azi.”
Episcopii din SUA, “Frații și surorile noastre“ (1979) 23.

TIMPUL DE PESTE AN DUPĂ EPIFANIE

BOTEZUL DOMNULUI

Lecturi: Isaia 42: 1-4, 6-7
Faptele Apostolilor 10: 34-38
Marcu 1: 7-1

Trecerea de la prima la a doua lectură este aceea de la dreptate la pace. Slujitorul prezis de Isaia va aduce dreptate națiunilor și va institui dreptatea pe pământ: Eu, Domnul, te-am chemat pentru victoria dreptății.
Răspunsul anunță că Dumnezeu va binecuvânta poporul său cu pace și urmează lectura din Faptele Apostolilor care subliniază mesajul lui Dumnezeu pentru oamenii lui Israel ca fiind veste bună a păcii. Evanghelia conține imaginea porumbelului, simbolul păcii.

Învățătura catolică privind problemele sociale a unit întotdeauna pacea și dreptatea. Poate că acesta ar fi un timp potrivit ca să reflectăm asupra legăturii dintre ordinea corectă a relațiilor naționale și internaționale (pacea) și ordinea corectă a tuturor relațiilor interumane (dreptatea).
Fiind copiii născuți din apă și duh sfănt, noi împărtășim calitatea de fii ai lui Cristos și chemarea de a urma drumul lui divin prin promovarea păcii care se revarsă din dreptate.
…………………………………………………………………………………………
“Pacea reiese din acea ordine structurată ca societate umană de Creatorul său divin în societatea umană și actualizată de oameni, deoarece ei sunt însetați de tot mai multă dreptate“.
Vatican II, Constituția Bisericii în lumea modernă (1965) 78.

“Dacă voi vreți pace, căutați dreptatea,” Papa Paul VI, Mesajul din Ziua mondială a păcii.

“Angajamentul față de dreptate trebuie să fie strâns legat de angajamentul pentru pace în lumea modernă.“
Papa Ioan Paul II, Laborem Exercens (1981) 2.

“Dreptatea este întotdeauna temelia păcii“, Episcopii din SUA, Provocarea păcii (1983) 60.

A DOUA DUMINICĂ DE PESTE AN

Lecturi: 1 Samuel 3: 3-10
1 Corinteni 6: 13-15, 17-20
Ioan 1: 35-42

Rugăciunile scot în evidență faptul că pacea este în centrul liturgiei de astăzi. Rugăciunile de început cer ca Dumnezeu să ne arate drumul păcii în lume și ca adevărul lui Dumnezeu să reverse pacea asupra acelora care cred în dragostea ta. Rugăciunea de după împărtășanie cere ca Domnul Dumnezeu să ne unească pe toți în pace și iubire.
Prima lectură este despre chemarea lui Samuel. Momentul culminant este atunci când Samuel ajunge să accepte mesajul Domnului: Vorbește Doamne, căci slujitorul tău ascultă.

Evanghelia ne vorbește despre o altă chemare, aceea a apostolilor. Isus îi provoacă pe cei doi apostoli adresându-le o întrebare: Ce căutați?
Ce căutăm noi în lumea de azi? Căutăm pacea? Dacă noi căutăm pacea, ascultăm ceea ce Domnul ne zice despre duhul păcii care locuiește în noi?
Poate ar trebui ca o schimbare totală să aibă loc în noi înșine pentru a fi pace în lume. Schimbarea numelui lui Simon poate simboliza provocarea lui Isus de a ne schimba atunci când El ne cheamă să-l urmăm.
…………………………………………………………………………………………
“Fie ca creștinul care ascultă cuvântul lui Dumnezeu cel viu și unește munca sa cu rugăciunea, să știe locul pe care îl ocupă munca sa nu doar pentru progresul pământesc ci și pentru dezvoltarea împărăției lui Dumnezeu, la care noi suntem chemați prin puterea Duhului Sfânt și prin cuvântul Evangheliei.”
Papa Ioan Paul II, Laborem Exercens (1981) 27.

A TREIA DUMINICĂ DE PESTE AN

Lecturi: Iona 3: 1-5, 10
1 Corinteni 7: 29-31
Marcu 1: 14-20

Împărăția lui Dumnezeu este aproape! Nu mai este timp! Schimbați-vă viețile așa cum oamenii din orașul Ninive s-au întors de la calea lor cea păcătoasă. Lăsați în urmă dorința pentru bogății și siguranță și veniți să-L urmați pe Isus.
Sunt multe lucruri pentru care noi trebuie să ne căim: sărăcia, foametea, lipsa de adăpost, discriminarea, războiul, distrugerea pământului și irosirea resurselor lui.
Încă 40 de zile și orașul Ninive va fi distrus.

Creștinul crede ceea ce a scris Paul, că lumea așa cum o știm noi dispare. În fața noastră se întinde împărăția lui Dumnezeu și fiecare dintre noi trebuie să aleagă între a fi solidar cu o lume care se îndreaptă spre distrugere și cu o lume condusă de Dumnezeu.
Lucrurile se pot schimba pentru noi așa cum s-au schimbat și pentru oamenii din orașul Ninive, când ei au crezut în Dumnezeu, care le arată păcătoșilor calea cea dreaptă și îi călăuzește spre dreptate pe cei umili.
…………………………………………………………………………………………
“Nu ne putem imagina o provocare mai mare și o prioritate mai urgentă decât elaborarea și perfecționarea unei teologii a păcii adaptată unei civilizații situată la un pas de autodistrugere.”
Episcopii din SUA, Provocarea păcii (1983) 230.

A PATRA DUMINICĂ DE PESTE AN

Lecturi: Deuteronomul 18: 15-20
1 Corinteni 7: 32-35
Marcu 1: 21-28

Lecturile ne vorbesc despre autoritatea învățăturii. Prima lectură ne vorbește despre autoritatea lui Moise; a treia, despre autoritatea lui Isus. Responsorialul la Psalmul 95 ne spune să nu ne împietrim inimile când auzim vocea lui Dumnezeu.
Sunt mai multe “voci” care au autoritate. Una este Sfânta Scriptură. Alta este ierarhia Bisericii, care ne vorbește în mod autoritar despre doctrină și despre subiecte ce vizează moralitatea personală și dreptatea socială.
Prima lectură ne vorbește despre profeții adevărați și despre cei falși, aceia care transmit cuvântul lui Dumnezeu, și cei care pretind că vorbesc în numele lui Dumnezeu, dar folosesc cuvinte pe care Dumnezeu nu le-a poruncit să le rostească. Societatea este adesea un “profet fals” care pretinde că rostește adevărul și că este chiar “creștină“ dar în același timp ea venerează războiul și îi asuprește pe cei săraci. Biserica prin învățătura ei cu privire la moralitatea personală și socială este un profet adevărat, credincioasă cuvântului revelator a lui Dumnezeu.
…………………………………………………………………………………………
“Biserica are dreptul, chiar datoria, de a proclama dreptatea la nivel social, național și internațional și să denunțe faptele de nedreptate, atunci când drepturile omului și propria lui mântuire o cer. Într-adevăr, Biserica nu este singura răspunzătoare de dreptatea din lume, totuși ea are responsabilitatea potrivită și specifică care se identifică cu misiunea ei de a da mărturie în fața lumii despre nevoia de iubire și de dreptate pe care le conține mesajul Evangheliei, o mărturie care urmează să fie pusă în practică chiar de instituțiile Bisericii și de viețile creștinilor.“
Sinodul Episcopilor, “Dreptatea în lume“ (1971) 36.

A CINCEA DUMINICĂ DE PESTE AN

Lecturi: Iob 7: 1-4, 6-7
1 Corinteni 9: 16-19, 22-23
Marcu 1: 29-39

Pe de o parte sunt ființe umane suferinde ca Iob, sclavi care tânjesc după umbră.
Pe de altă parte, este Dumnezeu căruia îi pasă de noi, care vindecă pe cei suferinzi și îi sprijină pe cei umili. Isus vine în această lume a suferinței ca și Dumnezeu vindecătorul:
Au fost mulți aceia pe care i-a vindecat.
Comunitatea urmașilor lui Isus are o chemare de a aduce alinare acestei lumi pline de suferință. Oamenii urmează să facă acest lucru prin slujire: așa cum a făcut soacra lui Simon, tot așa urmează și ei să folosească vindecarea primită de la Isus ca un început în a fi de folos altora. Ei vor fi ca Paul și vor face totul pentru toți, sclavii tuturora.
Biserica catolică ne provoacă să ne înfometăm și să ne însetăm pentru ceea ce este corect, astfel încât la fel ca Dumnezeu, noi să putem să-i săturăm pe cei înfometați cu bunătăți.
…………………………………………………………………………………………
“Prin stilul lui de viață și prin faptele sale, Isus a arătat că iubirea este prezentă în lumea în care noi trăim, o iubire adevărată, o iubire care se adresează omului și îmbrățișează tot ceea ce constituie umanitatea lui. Această iubire se face remarcată în mod special când intră în contact cu suferința, nedreptatea și sărăcia - cu întreaga condiție umană istorică care pe diverse căi arată limitele și slăbiciunea omului, atât fizică cât și cea morală.“
Papa Ion Paul II, “Dives in Misericordia“ (Incursiuni în domeniul milostivirii) (1980) 3.

A ȘASEA DUMINICĂ DE PESTE AN

Lecturi: Levitic 13: 1-2, 44-46
1 Corinteni 10: 31-11: 1
Marcu 1: 40-45

Lepra era o boală îngrozitoare în vremurile biblice. Foarte contagioasă, ea era mortală, căci nu exista leac pentru ea. Legea nu putea face altceva decât să excludă leproșii de la participarea la viața comunității.
Și aceasta nu era singura problemă. Responsorialul Psalmului 32 este o aducere aminte că în timpurile biblice oamenii deseori considerau păcatul ca fiind cauza bolii. Leproșii erau prin urmare păcătoși și comunitatea i-a exclus din cultul ei. Într-o teocrație cum era în Israel, o astfel de excludere era o soartă mai rea decât moartea.
Isus își face apariția în scenă ca și vindecător al leproșilor. Aceia pentru care legea nu oferea nici o speranță, își găsesc în Isus, mântuitorul lor, modul de a face parte din comunitate, din nou.
Noi avem proprii nostri leproși azi. Ei sunt sărmanii din cartierele sărace ale lumii, cei care mor de SIDA, cei care sunt pe patul de moarte. Legea socială nu le oferă nici o speranță. Singura lor speranță este în marele profet care a apărut între noi și în acei urmași a lui Isus asemeni lui Paul, care caută nu doar propriul avantaj ci și a celor mulți.
…………………………………………………………………………………………
“Misterul condiției umane este de așa natură, încât într-un fel sau altul, toți se vor confrunta cu durerea, schimbarea fizică completă și în final însăși cu moartea. Analizat prin ochii credinței totuși, acest mister nu este îngrădit. Împărtășind crucea lui Cristos, suferința oamenilor și durerea au un înțeles și un scop vindecător. Ele au puterea de a aduce o persoană la o viață nouă. Ele sunt de asemenea o oportunitate și o provocare pentru toți, chemându-ne să răspundem la suferință exact cum a făcut Isus - cu dragoste și grijă.“
Episcopii din SUA, “Multiplele chipuri ale bolii SIDA: Un răspuns evanghelic“ (1987) 15.

A ȘAPTEA DUMINICĂ DE PESTE AN

Lecturi: Isaia 43: 18-19, 21-22, 24-25
Corinteni 1: 18-22
Marcu 2: 1-12

Cei patru prieteni care îl duceau pe paralitic aveau în gând ceva foarte concret. Marele vindecător venise în oraș și ei se concentrau pe vindecarea prietenului lor. Ei voiau ca prietenul lor să meargă iar Isus era acela care urma să facă acest lucru posibil. Totuși Isus avea mai multe lucruri în gândul său. El urma să-l facă pe om să meargă, cu siguranță, dar în primul rând el voia să vindece celelalte rele ale bărbatului. El i-a iertat păcatele înainte de a-l pune pe picioare ca să meargă și astfel a arătat preocuparea lui Dumnezeu pentru sănătatea noastră deplină: fizică, mentală, emoțională și spirituală.

Dumnezeu al surprizelor, El ne vorbește cu vorbele profetului: Nu vă aduceți aminte de evenimentele din trecut, nu luați în considerare lucrurile care s-au întâmplat cu multă vreme în urmă; uitați-vă, eu înfăptuiesc ceva nou acum! Dumnezeu nu ne spune ce planuri are pentru noi ci doar să urmăm schimbarea cu credința și perseverența prietenilor paraliticului.
De ce n-am avea o lume mai bună, o lume mai sănătoasă din toate punctele de vedere? Nu o avem din cauza lipsei de credință și perseverență.
…………………………………………………………………………………………
“Bucuriile și speranțele, durerile și neliniștile oamenilor acestei ere, în mod special al acelor oameni care sunt săraci sau năpăstuiți în vreun fel, sunt bucuriile și speranțele, durerile și neliniștile urmașilor lui Cristos. Într- adevăr, orice este cu adevărat uman trezește un ecou în inimile lor, deoarece comunitatea lor este formată din oameni. Uniți în Cristos, ei sunt conduși de Duhul Sfânt în călătoria lor spre împărăția Tatălui lor și ei au primit vestea mântuirii care este menită fiecărui om.“
Vatican II, “Constituția Bisericii în lumea modernă“ (1965) 1.

A OPTA DUMINICĂ DE PESTE AN

Lecturi: Iosue 2: 16-17, 21-22
Corinteni 3: 1-6
Marcu 2: 18-22

Nici un om nu toarnă vin proaspăt în butoaie vechi. Noi încercăm să facem exact acest lucru când încercăm să umplem structurile sociale nedrepte cu bunăvoință și cu intenții bune. Ceea ce este necesar este o reformă a structurilor astfel încât societatea să poată turna vin proaspăt în butoaie noi.
Profeția lui Iosue era despre nevoia de avea o nouă relație de mântuire cu Dumnezeu. Oamenii lui Israel au fost necredincioși ca și soția lui Iosue. Profetul ne cheamă la o reînnoire a căsătoriei bazată pe principiile biblice ale virtuții, dreptății, iubirii, milei, fidelității și cunoașterii lui Dumnezeu.
Și noi am fost oameni necredincioși. Legătura noastră cu Dumnezeu are nevoie de o renaștere, dar noi nu putem pur și simplu să turnăm vin proaspăt în butoaie vechi. Noi trebuie să creăm o lume nouă a virtuții, o împărăție a dreptății, o familie a iubirii, o atitudine a milei, un legământ al credinței, o mărturisire a unui singur Dumnezeu. Speranța nostră este că Dumnezeu va găsi potrivit să ne trimită în lume ca martori ai bucuriei evanghelice într-o lume în care pacea este fragilă, iar promisiunile sunt încălcate.”
…………………………………………………………………………………………
“Învățătura socială a Bisericii ... se dezvoltă prin reflectarea adaptată la situațiile schimbătoare ale acestei lumi, datorită forței guvernatoare a Evangheliei ca sursă a renașterii, când mesajul ei este acceptat în totalitate și cu toate cerințele ei. Ea se dezvoltă cu sensibilitatea proprie Bisericii care se caracterizează printr-o dorință dezinteresată de a sluji și prin atenția față de cei mai săraci. În cele din urmă, ea atrage atenția asupra experienței sale bogate de secole care îi oferă capacitatea de a prelua schimbările îndrăznețe și creatoare pe care situația prezentă a lumii o cere.”
Papa Paul VI, “Octagesimo Adveniens“ (1971) 42.

A NOUA DUMINICĂ DIN TIMPUL ANULUI

Lecturi: Deuteronomul 5: 12-15
2 Corinteni 4: 6-11
Marcu 2: 23-3: 6

Liturgia de astăzi se concentrează pe Sabat. Sabatul a căpătat semnificația de a merge la biserică, dar noi nu mai discutăm serios acest concept învechit, munca de slujire. Lecturile de astăzi ne aduc aminte că scopul original al poruncii Sabatului, era de a-l adora pe Dumnezeu prin odihnă. Șase zile pe săptămână aveți voie să munciți și să faceți tot felul de treburi, dar a șaptea zi este ziua Domnului Dumnezeului vostru. Nu este permis să fie făcută nici o treabă.

Isus s-a străduit din răsputeri să-și aducă urmașii înapoi la scopul original al Sabatului. Scopul poruncii nu era de a pune o altă povară pe spatele oamenilor ci de a-i elibera pentru a se odihni după muncile grele. Porunca Sabatului era un element al moralității economice: ea interzicea asuprirea muncitorilor asigurându-se că ei beneficiază de odihna potrivită după munca depusă.
În rugăciunea de început, noi îi cerem lui Dumnezeu să aibă grijă de toate nevoile noastre. Una din aceste nevoi este timpul liber, odihna. Dumnezeu a prevăzut această nevoie în legislația Sabatului.
…………………………………………………………………………………………
“Calitatea și ritmul muncii ar trebui să fie mai umane ca și criterii, pentru a le îngădui oamenilor să se bucure de demnitatea și valoarea muncii lor și să le ofere timp pentru alte îndatoriri și obligații. Acest echilibru este extrem de important pentru sprijinirea structurilor sociale, politice, educaționale și culturale.
Familia, în mod special, are nevoie de acest echilibru. Fără timp liber, nu este timp suficient pentru consolidarea căsătoriilor, pentru dezvoltarea relației părinte-copil și pentru îndeplinirea altor obligații față de alte grupuri importante: familia extinsă, grupul de prieteni, parohia, vecinătatea, școlile, și organizațiile politice.
Episcopii din SUA, “Dreptatea economică pentru toți“ (1986) 337.

POSTUL PAȘTELUI

PRIMA DUMINICĂ DIN POSTUL PAȘTELUI

Lecturi: Geneza 9: 8-15
1 Petru 3: 18-22
Marcu 1: 12-15

Povestea lui Noe este povestea societății care nu a funcționat bine. Potopul a fost un eveniment colectiv, un răspuns la răul general al perioadei respective. Legământul făcut de Dumnezeu cu supraviețuitorii potopului a fost și el colectiv, ca și mântuirea în Cristos, un om drept pentru cei nedrepți.
Provocarea de a vă îmbunătăți viețile și de a le schimba pe ale noastre exprimă o chemare de a ne schimba fiecare în parte dar și de a ne schimba ca și societate. Vestea bună despre care se vorbește în Evanghelie, este vestea împărăției, a unei lumi conduse de Dumnezeu.
Victoria lui Isus asupra lui Satana, reprezintă o victorie asupra forțelor răului, acele forțe care ne fac să păcătuim. Răul cu care ne luptăm în Postul Mare este atât personal cât și social.
…………………………………………………………………………………………
“Schimbările profunde și rapide fac ca această problemă să fie foarte urgentă, astfel încât nimeni, ignorând cursul evenimentelor sau fiind cuprins de lene, să nu se mulțumească doar cu o moralitate individualistă. Devine din ce în ce mai adevărat faptul că obligațiile dreptății și iubirii sunt infăptuite numai dacă fiecare persoană contribuind la binele comun, după propriile sale abilități și nevoile altora, de asemenea promovează și sprijină instituțiile publice și private menite să îmbunătățească condițiile vieții oamenilor.” “Chemarea la penitență și la reconciliere trebuie să includă atât dimensiunile sociale cât și individuale ale păcatului.“
Episcopii din SUA, “Un secol de învățătură socială: O moștenire comună, o provocare continuă“ (1990).

A DOUA DUMINICĂ DIN POSTUL PAȘTELUI

Lecturi: Geneza 22: 1-2, 9, 10-13, 15-18
Romani 8: 31-34
Marcu 9: 2-10

În timpul suferinței și nedreptății noastre noi trebuie să privim lumina de la capătul tunelului. Noi știm că Isus este acea lumină și că noi trebuie să avem încredere în acea lumină la fel cum Avram a avut încredere în Dumnezeu. Noi suferim de bună voie pe toată durata postului. Noi suntem profund conștienți și de suferința pe care o pricinuim datorită vinovăției noastre. Totuși Paștele, speranța învierii, ne așteaptă, pentru că Dumnezeu este cu noi.
Mulți oameni suferă neintenționat. Ei sunt cei săraci, înfometați, oamenii fără adăpost, victimile asupririi, ai războiului și ai altor nedreptăți. Este oare lumină la capătul tunelului pentru ei? Când va veni Paștele pentru ei? Cine îi susține în afară de Dumnezeu?
Creștinii nu pot permite ca multitudinea viciilor sociale să-i copleșească. Ei trebuie întotdeauna să trăiască ghidându-se după lumina lui Cristos și speranța învierii.
…………………………………………………………………………………………
“Speranța creștină este puternică și energică pentru că ea își are rădăcinile într-o credință care știe că bogăția vieții vine pentru aceia care îl urmează pe Cristos sub forma Crucii. În căutarea soluțiilor concrete, toți membrii comunității creștine sunt chemați la o înțelegere mai pură a prejudiciilor și a ocaziilor din jurul lor pentru a răspunde celor mai urgente nevoi și în felul acesta să construiască o societate mai dreaptă.“
Episcopii din SUA, “Dreptate economică pentru toți“ (1986) 126.

A TREIA DUMINICĂ DIN POSTUL PAȘTELUI

Lecturi: Exod 20: 1-17
1 Corinteni 1: 22-25
Ioan 2: 13-25

Legea lui Dumnezeu este puterea noastră. Ea ne solicită să stabilim rânduiala dreaptă cu Dumnezeu (în primele trei porunci) și cu semenii noștrii (ultimele șapte porunci). Păcatele noastre sunt semne ale slăbiciunii pe care trebuie să o învingem.
Cristos este puterea lui Dumnezeu; slăbiciunea Lui este mai puternică decât puterea noastră. Moartea noastră în Cristos din timpul Postului Mare este o identificare cu puterea lui Cristos răstignit.
Suntem chemați, așadar, să fim puternici, să nu fim slabi. Poruncile nu reprezintă doar un set de legi ci idealul unei rânduieli sociale corecte pentru care noi să ne dăm viețile așa cum Cristos și-a dat viața pe cruce. Nu putem să fim pasivi în timp ce lumea calcă în picioare idealul instituit de legea lui Dumnezeu. Noi trebuie să fim puternici, trebuie să învingem nedreptatea la fel cum Isus a răsturnat mesele cămătarilor. Asupritorii oamenilor și sistemele lor greșite trebuie să trezească în noi furia. Scoateți-le afară de aici!
…………………………………………………………………………………………
“Mesajul lui Cristos este o invitație de a ne înfăptui fiecare faptă potrivit cu poruncile legii divine care ne cere un devotament ferm în ciuda sacrificiului nostru. Alături de o astfel de înțelegere profundă trebuie să fie și acțiunea concretă. Este absolut inadmisibil pentru catolici să se rezume la poziția de simpli observatori.”
Papa Ioan XXIII, 1959, “Mesajul de Crăciun“.

A PATRA DUMINICĂ DIN POSTUL PAȘTELUI

Lecturi: 2 Cronici 36: 14-17, 19-23
Efeseni 2: 4-10
Ioan 3: 14-21

Oamenii lui Dumnezeu sunt în exil. Ei sunt fără adăpost, dorm pe străzile orașele noastre. Ei sunt înfometați, fără să știe de unde va veni următoarea lor masă. Ei sunt exploatați pentru că nu sunt bărbați, sau albi, sau europeni, sau de vârstă mijlocie sau sănătoși. Ei sunt abuzați, torturați și abandonați de societate.
Cine va fi Cirus, eliberatorul poporului lui Dumnezeu? Cine va fi Cristos care va salva poporul lui Dumnezeu alăturându-se suferinței lor? Cine va aduce lumină în această lume a întunericului? Cine dacă nu urmașul lui Cristos care va transforma ura în iubire, conflictul în pace, moartea în viața veșnică?
Noi trăim într-o lume care are nevoie de mântuire. Dumnezeu ne trimite mesageri așa cum au fost Gandhi, Martin Luther King și noi îi batjocorim pe acești profeți. Totuși ne rămâne provocarea lui Cristos care ne-a adus la viață când eram morți din cauza păcatului și care nu a venit ca să judece lumea ci ca să o mântuiască.
…………………………………………………………………………………………
“Săracii sunt oamenii izgoniți și asupriți pe care Dumnezeu îi va mântui (Is 51: 21-23) la fel ca și credinciosul vestitor care își găsește adăpost în Dumnezeu (Zap. 3: 12-13). În Sfânta Scriptură, sărăcia mater Dumnezeu le aude strigătele când sunt exploatați (Prv 22: 22-23).“
Episcopii din SUA, “Dreptatea economică pentru toți“ (1986) 49.

A CINCEA DUMINICĂ DIN POSTUL PAȘTELUI

Lecturi: Ieremia 31: 31-34
Evrei 5: 7-9
Ioan 12: 20-33

Câțiva greci au venit la Filip și l-au rugat: Domnule, noi am vrea să-L vedem pe Isus. Ei îl vor găsi pe Isus desigur în bobul de grâu căzut pe pământ fără viață. Ei îl vor găsi pe Isus într-o persoană ridicată de la pământ și care își pierde viața.
Dacă noi am vrea să-L întâlnim pe Isus, ar trebui să-L căutăm în boabele de grâu căzute în jurul nostru, în cei bolnavi și împovărați, abuzați și asupriți. Dacă noi am vrea să-L vedem pe Isus, ar trebui să-i căutăm pe aceia care își pierd viețile, victimile sărăciei, ale abuzului și ale războiului.
Noi avem nevoie de un legământ nou, legământ al iubirii și al iertării. Ar trebui să se scrie în inimile noastre că noi suntem poporul lui Dumnezeu, că aspirăm să fim ca și Cristos și să transformăm întunericul durerii acestei lumi în viața și bucuria Paștelui.
…………………………………………………………………………………………
“Isus care a venit ca Emanuel (Dumnezeu este cu noi, Mt 1: 23) și care promite că va fi cu poporul său până la sfârșitul veacurilor (Mt 28: 20) este ascuns în cei mulți care sunt în nevoi; a-i respinge înseamnă a-L respinge pe Dumnezeu care și-a manifestat prezența de-a lungul istoriei.”
Episcopii din SUA, “Dreptatea economică pentru toți“ (1986) 44.

PATIMA LUI ISUS (DUMINICA FLORIILOR)

Lecturi: Isaia 50: 4-7
Filipeni 2: 6-11
Marcu 14: 1-15: 47

O tradiție antică spune că Ierusalim înseamnă Orașul Păcii. De-a lungul secolelor Ierusalim nu a fost deloc un oraș al păcii. El a fost atacat, distrus și jefuit de nenumărate ori. Astăzi este centrul furtunii care aduce moarte și distrugere.
Isus a intrat călare în Ierusalim ca să devină Mesia acestui oraș. El nu a venit în fruntea unei armate cuceritoare ci călărind un măgar, animalul la care ne referim este un asin. El nu a venit să se dea drept Dumnezeu ci să se lepede pe sine și să ia forma unui sclav. El a ajuns să se confrunte cu respingerea: Acestea fiind spuse, toți l-au părăsit și au dispărut. Descrierea momentului respingerii lui Isus, după Marcu este sumbră. Nu are nici un discipol alături în final, nici o rudă, nici măcar pe Dumnezeu. De ce m-ai părăsit?
Ce ne-ar face să înțelegem semnificația Crucii și felul în care Isus a adus pacea prin propria suferință și moarte? Ne gândim mereu că vom aduce pacea omorându-i pe alții în război; Isus ne-a arătat că noi aducem pacea prin sacrificiul nostru în folosul altora.
…………………………………………………………………………………………
“Acea pace omenească care reiese din iubirea de aproapele, simbolizează și rezultă din pacea lui Cristos care vine de la Dumnezeu Tatăl. Căci prin Crucea lui, Fiul întrupat, Prințul Păcii, i-a împăcat pe toți oamenii cu Dumnezeu. În felul acesta a refăcut unitatea tuturor oamenilor într-un singur popor și un singur trup. El a distrus ura în propriul trup. După ce s-a ridicat la ceruri prin învierea sa, El a revărsat Duhul iubirii în inimile tuturor oamenilor. Din acest motiv, toți creștinii sunt urgent chemați “să fim fideli adevărului în iubire“ (Ef. 4: 15) și împreună cu toți făcătorii de pace adevărați să pledeze pentru pace și să o desăvârșească.”
Vatican II, “Biserica în lumea modernă“ (1965) 78.

DUMINICA PAȘTELUI

Lecturi: Faptele Apostolilor 10: 34, 37-43
Coloseni 3: 1-4\1, Corinteni 5: 6-8
Ioan 20: 1\Marcu 16: 1-8

Paștele este celebrarea victoriei asupra morții. Moartea și viața au fost încleștate împreună într-o luptă unică și noi credem că Dumnezeu “a învins puterea morții.”
Una dintre dificultățile pe care au întâmpinat-o creștinii a fost să depășească ideea că mântuirea vine doar după moarte. Noi așteptăm învierea în Cristos și visăm la viața glorioasă de după moarte.
În acest timp, moartea ne înconjoară. De jur împrejurul nostru, moartea și viața sunt prinse în luptă. Moartea îi pândește pe cei înfometați, pe oamenii fără adăpost, pe vârstnici, pe bărbați, pe femeile și copiii săraci, refugiați, copii nenăscuți și nou-născuți, soldați și civili, prizonieri și toți cei care respiră aerul otrăvit și beau apă poluată.
Noi auzim lucruri ca cele din fragmentul din Coloseni: Concentrați-vă mai degrabă pe lucrurile din ceruri decât pe cele de pe pământ, și noi credem că nu trebuie să ne facem griji în privința morții omniprezente. Noi uităm că învierea merge mână în mână cu mesajul că împărăția lui Dumnezeu este aproape.
…………………………………………………………………………………………
“Nu trebuie să presupunem că Biserica își concentrează așa de tare energiile în a avea grijă de suflete încât să treacă cu vederea lucrurile care țin de viața pământească supusă morții.”
Papa Leo XIII, “Rerum Novarum” (1891) 42.

“Biserica … ne învață că speranța legată de sfârșitul lumii nu diminuează importanța datoriilor survenite ci mai degrabă sprijină săvârșirea lor cu modalități noi.”
Vatican II, “Biserica în lumea modernă“ (1965) 21.

A DOUA DUMINICĂ A PAȘTELUI

Lecturi: Faptele Apostolilor 4: 32-35
1 Ioan 5: 1-6
Ioan 20: 19-31

Sacramentele pascale de inițiere ne-au chemat să devenim o comunitate a poporului lui Dumnezeu. Programul pentru această comunitate de credincioși este de a fi o singură inimă și un singur suflet. A doua lectură tratează ce înseamnă o singură inimă pentru a fi o comunitate: să iubești pe Dumnezeu și pe copiii lui Dumnezeu. Evanghelia tratează ce înseamnă un singur suflet: credința în Isus chiar și pentru aceia care nu L-au văzut.
Cum este o astfel de comunitate? Uitați-vă la lectura din Faptele Apostolilor.
Primii creștini din Ierusalim i-au respectat pe apostoli, mărturia lor despre înviere, toate le aveau în comun. Renunțând de bună voie la dreptul de proprietate personală, ei au creat o situație în care niciunul dintre ei să nu ducă lipsă de ceva, și dacă ei nu aveau, obțineau ajutor de la comunitate.
Fragmentul din Faptele Apostolilor nu încearcă să ne impună un anumit sistem economic. Mai degrabă, el ne spune că oricare sistem economic pe care l-ar adopta urmașii lui Isus Cristos, ar fi bine ca acest sistem să se îngrijească de nevoile tuturor oamenilor.
…………………………………………………………………………………………
“O societate umană bine organizată necesită oameni care să recunoască și să respecte drepturile și îndatoririle reciproce. Ea cere de asemenea ca fiecare să contribuie cu generozitate la stabilirea unei ordini civile în care drepturile și îndatoririle sunt recunoscute și îndeplinite treptat, cu mai multă sinceritate și eficiență. Nu este suficient, de exemplu, să recunoști și să respecți dreptul omului la subzistență. Ar trebui să ne străduim să ne asigurăm că are hrană și alimentație suficientă.”
Papa Ioan XXIII, “Pace pe pământ“ (Pacem in Terris) (1963) 31-32.

A TREIA DUMINICĂ A PAȘTELUI

Lecturi: Faptele Apostolilor 3: 13-15, 17-19
1 Ioan 2: 1-5
Luca 24: 35-48

Nu-i așa că este interesant că acum, chiar în mijlocul acestei perioade a bucuriei pascale, Biserica ne atrage atenția asupra suferinței lui Mesia? Profeții anunțau cu multă vreme în urmă că Mesia lui Dumnezeu va suferi; este scris că Mesia trebuie să sufere; Cristos a trebuit să sufere.
Urmașii lui Isus nu au fost capabili să accepte întru totul ideea mântuirii prin suferință. În mod cert, suferința nu poate fi bună, nu poate fi ceea ce Dumnezeu vrea pentru noi! Isus, totuși, a transformat suferința într-o forță pozitivă, cumpărând mântuirea cu o singură monedă care are suferința și moartea pe o parte și învierea pe cealaltă parte.
Suferința în lume este copleșitoare. În afară de suferința care vine odată cu viața, este și suferința care se abate asupra noastră prin nedreptate, violență și război. Suferința lui Cristos continuă în zilele noastre iar noi încă nu reușim să vedem victimile sale ca salvatori ai noștri.
…………………………………………………………………………………………
“Isus este fizic și spiritual de partea celor mulți și nevoiași. Exemplul lui Isus impune un număr de provocări bisericii contemporane … cele mai radicale; ea cheamă la lepădarea de sine, atât în mod individual cât și organizat, care permite Bisericii să experimenteze puterea lui Dumnezeu în mijlocul sărăciei și lipsei de putere.”
Episcopii din SUA, “Dreptatea economică pentru toți“ (1986) 52.

A PATRA DUMINICĂ A PAȘTELUI

Lecturi: Faptele Apostolilor 4: 8-12
1 Ioan 3: 1-2
Ioan 10: 11-18

Imaginea bunului păstor este imaginea unei persoane căreia îi pasă. Ea nu este ca cealaltă, căreia nu-i pasă. Ea își face timp ca să-i cunoască pe ceilalți, și îi pasă așa de mult încât își va da viața pentru alții.
Noi aparținem de o biserică care este populată de persoane cărora le pasă și care își dau viața pentru alții: preoții și călugărițele martirizate în El Salvador; misionarii luptându-se în cele mai îndepărtate locuri ale lumii; activiști ai păcii apelând la conștiința națiunilor; surorile care au grijă cu dragoste de cei bolnavi și pe patul de moarte.
Ce s-ar întâmpla dacă nouă tuturora ne-ar păsa cu adevărat de frații și surorile cărora le este foame, care nu au adăpost, neajutorați, brutalizați, înșelați, suferinzi, șomeri, împovărați, amenințați, respinși? Ce s-ar întâmpla dacă noi toți am deveni păstori buni și grijulii? N-ar fi rezultatele nemaipomenite dacă fiecare din comunitatea creștină ar deveni un păstor bun?
…………………………………………………………………………………………
“Nimeni nu poate rămâne indiferent față de mulțimea de frați care sunt încă îngropați în mizerie și sunt victime ale nesiguranței, sclavi ai ignoranței.”
Papa Paul VI, “Populorum Progressio“ (1967).

“Nimeni nu poate pretinde că este creștin și să fie insensibil în fața foametei, lipsei de adăpost, nesiguranței și nedreptății, din această țară și din lume.”
Episcopii din SUA, “Dreptatea economica pentru toți“ (1986) 27.

A CINCEA DUMINICĂ A PAȘTELUI

Lecturi: Faptele Apostolilor 9: 26-31
1 Ioan 3; 18-24
Ioan 15: 1-8

Inima comunității creștine este persoana lui Isus Cristos. Isus este vița de vie; noi suntem mlădițele. Trăind în comuniune cu vița de vie noi vom avea roade bogate. Separați de vița de vie noi suntem o mlădiță ofilită și respinsă care nu poate face nimic.
Porunca care unește această comunitate are două fațete: credința în Isus, și să ne iubim unul pe celălalt așa cum ne-a poruncit El. Când urmăm această poruncă de credință și iubire, noi suntem împăcați în fața Lui. O astfel de comunitate de credință, iubire și pace este posibilă, și Luca ne asigură că peste tot în Iudeea, Galilea și Samaria, Biserica era pașnică.
Lumea noastră nu are pace; este război și neînțelegere peste tot. Pentru ca biserica noastră să predice lumii pacea, această comunitate trebuie să fie ea însăși în pace. Trebuie să fie acea credință și speranță în Isus și trebuie să mai fie acea dragoste a unuia pentru celălalt. Lumea ar trebui să fie capabilă să se uite la noi și să spună că noi suntem împăcați.
Numai atunci mesajul nostru de pace va ajunge la alții.
…………………………………………………………………………………………
“Faptul că Biserica poate să fie cu adevărat dovada acelei solidarități pe care familia și lumea o doresc, ea ar trebui să arate prin propria activitate o mai mare cooperare între bisericile regiunilor bogate și sărace, printr-o comuniune spirituală și împărțirea resurselor umane și materiale.”
Sinodul Episcopilor, “Dreptate pentru lume“ (1971) 59.

A ȘASEA DUMINICĂ A PAȘTELUI

Lecturi: Faptele Apostolilor 10: 25-26, 34-35
1 Ioan 4: 7-10
Ioan 15: 9-17

Tema celor două lecturi din Ioan este iubirea, și în rugăciunea de început noi ne rugăm ca să putem exprima în viețile noastre iubirea pe care o celebrăm. Formula Sf. Ioan folosită atât în scrisoare cât și în evanghelie este: Iubiți-vă unul pe celălalt. Cineva ar putea interpreta această formulă din punctul de vedere a unei false înțelegeri a legii ebraice: Iubiți-i pe cei care fac parte din comunitatea voastră și nu vă apropiați de străini. Lectura din Faptele Apostolilor stabilește clar că noi trebuie să iubim pe oricine fără excepție, deoarece Dumnezeu nu are preferințe și că noi trebuie să ne modelăm iubirea după iubirea lui Dumnezeu.
Generozitatea Duhului Sfânt a surprins pe credincioșii circumciși care îl însoțeau pe Petru. Ei s-au maturizat crezând că Dumnezeu îi favorizează pe unii în detrimentul altora.
Ei nu sunt diferiți de oamenii din zilele noastre care îi disprețuiesc pe alții, considerându-i inferiori pe aceia care ei îi numesc străini: afro-americanii, americanii de origine mexicană, asiaticii, indigenii, femeile, (homosexualii), oamenii cu nevoi speciale, săracii. Un astfel de favoritism nu poate fi asociat cu Duhul Sfânt.
Duhul Sfânt îi va salva pe "cei din interior" din ateismul lor ascuns prin arătarea iubirii lui Dumnezeu pentru toată lumea. Eliberarea "celor din afară" va veni tot de la Duhul Sfânt, nu de la vreo acțiune a celor din interior.
…………………………………………………………………………………………
“Noi nu putem să-L invocăm cu adevărat pe acel Dumnezeu care este Tatăl tuturora dacă noi refuzăm să ne comportăm frățește față de unii oameni care sunt creați după chipul și asemănarea lui Dumnezeu. Relația omului cu Dumnezeu Tatăl și relația cu frații lui sunt strâns legate după cum spune Scriptura. "Cel care nu iubește, nu îl cunoaște pe Dumnezeu" (1 Ioan 4: 8). Prin urmare, orice teorie sau practică care să conducă la distincția între oameni sau popoare în ceea ce privește demnitatea umană și drepturile care reies din ea este îndepărtată. Drept consecință, Biserica respinge ca fiind străină Spiritului lui Cristos orice discriminare față de oameni sau hărțuirea lor din cauza rasei, culorii, a condiției de viață sau religie.”
Vatican II, “Declarația referitor la legătura Bisericii cu religiile non-creștine“ (1965) 5.

A ȘAPTEA DUMINICĂ A PAȘTELUI

Lecturi: Faptele Apostolilor 1: 15-17
1 Ioan 4: 11-16
Ioan 17: 11-19

Lecturile de astăzi sunt despre comunitate și în mod special despre cele două elemente unificatoare: iubirea și călăuzirea. Iubirea consolidează comunitatea creștină, căci dacă ne arătăm iubirea unul față de celălalt, Dumnezeu locuiește în noi și noi luăm parte la unitatea călăuzirii lui Dumnezeu. Călăuzirea apostolilor și a urmașilor lor, de asemenea, consolidează comunitatea creștină și povestea alegerii lui Matias, ne aduc aminte despre importanța călăuzirii.
În 1991, noi am sărbătorit centenarul învățăturii sociale catolice, o colecție de expuneri făcute de cei mai apropiați urmași ai apostolilor. Conținutul învățăturii oglindește dragostea lui Dumnezeu și de aproapele despre care se vorbește în lectura din 1 Ioan și consacrarea pentru adevăr amintită în Evanghelie. Este o recunoaștere de aceia care au fost aleși pentru misiunea apostolică a creștinilor care au fost trimiși în lume să lucreze înlăuntrul ei pentru a revela frumusețea care urmează să fie.
Apostolii au fost martorii învierii lui Isus. Urmașii lor continuă să depună mărturie acțiunii lui Isus salvându-ne de la viciile mortale ale asupririi și ale războiului.
…………………………………………………………………………………………
“Învățătura socială catolică este un mesaj puternic și eliberator într-o lume a contradicțiilor puternice, o lume care inspiră noi libertăți și asuprire stăruitoare, o lume a schimbării pacifiste și a conflictului violent, a unui progres economic remarcabil pentru unii și suferință tragică și sărăcie pentru alții. Învățătura noastră este o chemare la conștiință, compasiune și acțiune creatoare într-o lume care se confruntă cu tragedia terifiantă a avorturilor pe scară largă, obsedanta realitate a foametei, a lipsei de adăpost și a răului unei neîncetate prejudecăți și sărăcii. Învățătura noastră intensifică dimensiunile morale și umane a problemelor majore, studiind “semnele timpurilor“ prin valori ale Scripturii, învățătura Bisericii și experiența oamenilor lui Dumnezeu.“
Episcopii din SUA, “Centenarul învățăturii sociale: O moștenire comună, o provocare continuă“ (1990).

RUSALII

Lecturi: Faptele Apostolilor 2: 1-11
1 Corinteni 12: 3-7, 12-13
Ioan 20: 19-23

Spiritul păcătos al lumii dezbină și separă oamenii; Duhul lui Cristos unește oamenii și îi adună laolaltă. Starea păcătoasă a lumii a fost aceea care i-a determinat pe oamenii din Babel să devină confuzi și să se împrăștie. Duhul lui Cristos pe de altă parte, i-a făcut pe oameni să fie capabili să înțeleagă pe aceia care erau diferiți de ei. Ce s-ar întâmpla dacă am aduce Duhul lui Cristos în structurile păcătoase ale lumii?
Ce-ar fi dacă am aduce Duhul lui Cristos în oasele lipsite de viață ale relațiilor noastre distruse dintre națiuni și sexe, între culturi și regiuni ale lumii? Nu s-ar ridica la viață acele oase fără viață, ca în profeția lui Ezechiel, dacă am fi în stare să le insuflăm Duhul lui Cristos!
Paul a scris romanilor că toată creația suspină și este în agonie. Ne este dor de unitate, așă că ne rugăm ca Duhul lui Cristos să unească neamurile și națiunile de pe pământ și să împrăștie diferențele legate de cuvânt și de limbă. Nouă creștinilor ne-a fost dat să ne adăpăm dintr-un singur Duh pe care urmașii îl numesc Tatăl săracilor. Când vom elimina diferențele umane reprezentate de săraci, atunci, într-adevăr, Duhul Sfânt va fi reînnoit fața pământului și noi vom fi capabili să spunem oamenilor așa cum a spus Isus: Pacea să fie cu voi!
…………………………………………………………………………………………
“Toți oamenii sunt chemați să facă parte din această unitate catolică a Poporului lui Dumnezeu, o unitate care este mesagerul păcii universale pe care ea o promovează. Creștinul Catolic credincios și toți cei care cred în Cristos și toată omenirea, îi aparțin sau au legătură cu ea în moduri diferite. Căci toți oamenii sunt chemați la mântuire prin bunătatea lui Dumnezeu.“
Vatican II, “Constituția dogmatică a Bisericii“ (1964) 13.

TIMPUL DE PESTE AN DUPĂ RUSALII

DUMINICA SFINTEI TREIMI

Lecturi: Deuteronomul 4: 32-34, 39-40
Romani 8: 14-17
Matei 28: 16-20

Noi credem într-un singur Dumnezeu: Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt. Este o individualitate absolută înlăuntrul Sfintei Treimi, căci noi credem că Tatăl nu este nici Fiul nici Duhul Sfânt, nici Duhul Sfânt nu este Tatăl sau Fiul. Fiecare persoană este deosebită de celelalte două; nici una nu-și pierde din personalitate în Sfânta Treime.
Este o egalitate absolută în Sfânta Treime. Nici o persoană nu are ceva în plus față de alta, pentru că fiecare este Dumnezeu. Nici una nu este un Dumnezeu mai presus de celălalt. Toate persoanele sunt absolut egale.
Este o unitate absolută în Sfânta Treime. Dumnezeu este unul; cele trei persoane sunt una singură. Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt sunt trei persoane distincte dar ele sunt persoane într-un singur Dumnezeu.
Religia noastră este o religie bazată pe Sfânta Treime. Trinitatea este sursa credinței noastre și scopul vieții noastre. Noi năzuim să trăim o veșnicie viața Sfintei Treimi. În acest timp, Sfânta Treime este pentru noi un model la care noi aspirăm ca și comunitate: persoane libere având egalitate totală în unitate deplină.
…………………………………………………………………………………………
“Creștinii așteaptă cu nerăbdare sperând într-o comuniune adevărată între toate persoanele și cu Dumnezeu. Duhul lui Cristos lucrează de-a lungul istoriei pentru a construi legături de solidaritate între toate persoanele până în acea zi în care uniunea va atinge perfecțiunea în Împărația lui Dumnezeu. Reflecția teologică creștină asupra realității lui Dumnezeu ca o unitate trinitară de personae - Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt - arată că a fi persoană, înseamnă a fi unită cu alte persoane într-o iubire reciprocă.”
Episcopii din SUA, “Dreptatea economică pentru toți“ (1986) 64.

TRUPUL ȘI SÂNGELE LUI CRISTOS (JOIA VERDE)

Lecturi: Exod 24: 3-8
Evrei 9: 11-15
Marcu 14: 12-16, 22-26

Israel a confirmat legământul său cu Dumnezeu prin sângele lui, din care preotul a vărsat jumătate la altar și cu cealaltă jumătate el a stropit oamenii. Isus a împărțit vinul, pe care el l-a numit sângele meu, sângele legământului. La fel ca și sângele vechiului legământ, el a fost vărsat pe altarul crucii dar spre deosebire de sângele vechiului legământ, el a fost băut de oameni.
Preotul a oferit “trupul“ animalului sacrificat în semn de jertfă de pace Domnului. Isus le-a dat discipolilor săi pâinea pe care el o numește trupul meu dar numai după ce a rupt-o.
În acest fel Isus ne arată cum să ne dăruim total unii altora. El își varsă sângele din iubire pentru oameni; el își oferă trupul obosit din dragoste pentru oameni; apoi el ne face să consumăm aceste semne ale iubirii, să le facem o parte din noi, astfel încât noi să facem propriul nostru angajament față de alții exprimat prin sacrificiul crucii.
Isus a devenit mijlocitor al noului legământ prin vărsarea propriului sânge. Noi îl urmăm pe Isus în noul legământ oferindu-ne cu totul pentru bunăstarea fraților și surorilor noastre.
…………………………………………………………………………………………
“Căutarea libertății și dreptății omenești nu este opțională pentru catolici și nici nu constituie o parte neînsemnată a misiunii Bisericii. A participa la lupta pentru libertate și dreptate este o datorie pentru fiecare dintre noi, deoarece este elementul central al misiunii de mântuire și eliberare a Bisericii. În Euharistie noi găsim resursa legământului cel mai profund pentru a servi pe frații și surorilor nostre.“
Episcopii din SUA, “Euharistie și nevoile familiei“ (1975) 12.

A ZECEA DUMINICĂ DIN TIMPUL ANULUI

Lecturi: Geneza 3: 9-15
2 Corinteni 4: 13 -5: 1
Marcu 3: 20-35

Discipolul lui Isus este cel care care duce la îndeplinire voia Domnului, cel care slujește pentru venirea împărăției lui Dumnezeu, urmând îndeaproape stilul de viață și legământul lui Isus față de toate lucrurile menționate în rugăciunea de deschidere: înțelepciunea, iubirea, bunătatea, adevărul și pacea. O astfel de persoană este “frate, soră și mamă” pentru Isus.
Când îl urmăm pe Isus îndeaproape s-ar putea să riscăm să fim percepuți de societate ca fiind nebuni așa cum propria familie a lui Isus a spus despre el: El și-a ieșit din minți.
A avea acel spirit de credință, a crede că împărăția lui Dumnezeu este aproape și că noi putem să schimbăm viețile oamenilor și ordinile sociale conform cu dorința lui Dumnezeu - oamenii percep astfel de lucruri ca fiind nesănătoase. Dacă noi plecăm urechea la modul de gândire al lumii, noi nu putem să acuzăm pe nimeni altcineva decât pe noi înșine. Adam și Eva au încercat să fugă de vinovăția lor și nu au reușit. Nici noi nu vom reuși să fugim de vinovăție și să-i acuzăm pe alții pentru condiția vieții noastre și situația din lume. Responsabilitatea este a noastră și dacă noi suntem adevărați discipoli a lui Isus noi nu ne pierdem sufletul pentru că el este reînnoit în fiecare zi.
…………………………………………………………………………………………
“Aș dori să atrag atenția tuturora, bărbați și femei fără excepție, cu simplitate și umilință. Aș dori să-i rog să fie convinși de seriozitatea momentului prezent și de responsabilitatea individuală a fiecăruia dintre noi și să implementeze - prin modul lor de a trăi ca persoane și ca familie folosind resursele proprii, prin activitatea civică, prin contribuția lor la deciziile economice și politice și prin răspunderea personala la inițiativele naționale și internaționale - măsurile inspirate de solidaritate și iubire cu precădere pentru cei săraci.”
Papa Ioan Paul II, “Sollicitudine Rei Socialis“ (1987) 47.

A UNSPREZECEA DUMINICĂ DE PESTE AN

Lecturi: Ezechiel 17: 22-24
2 Corinteni 5: 6-10
Marcu 4: 26-34

Câteodată este dificil pentru creștini să-și mențină speranța în venirea împărăției lui Dumnezeu. Puterea răului pare să fie copleșitoare și lumea însăși demonstrează a fi un inamic formidabil. Armele rugăciunii și faptele bune par nesemnificative într-o lume a multicorporațiilor și a rachetelor intercontinentale.
Paul ne îndeamnă, totuși să continuăm să fim încrezători și să avem încredere deplină. Care este sursa încrederii? Încrederea vine din faptul că avem un Dumnezeu care este speranța noastră și puterea noastră și care înjosește copacul înalt și înalță copacul înjosit. Avându-l pe Dumnezeu care face copacul uscat să înflorească, ne dă curaj să continuăm în ciuda problemelor copleșitoare.
Ne ajută de asemenea să știm că împărăția lui Dumnezeu nu este ca lumea în care trăim, care se mândrește cu cele mai lungi poduri, cu cele mai înalte clădiri, cu cele mai mari orașe și cele mai puternice armate. Imaginea împărației lui Dumnezeu este bobul de muștar, cel mai mic dintre toate semințele din lume. În aceasta împărăție, o persoană nu e nevoie să fie președinte sau rege ca să facă o schimbare; persoana cea mai neînsemnată este minunată și puternică. Nu trebuie să conduceți campanii militare de succes pentru a schimba cursul istoriei; cea mai mică acțiune are aici un potențial nelimitat.
…………………………………………………………………………………………
“Nimic nu poate justifica disperarea, pesimismul sau apatia. Deși este trist, trebuie spus că așa cum unii pot păcătui prin egoism și dorința excesivă de profit și putere, tot așa o persoană este posibil să fie absentă la nevoile urgente ale mulțimii de oameni fiind împovărați de condițiile de subdezvoltare, datorită fricii, nehotărârii și în esență lașității.”
Papa Ioan Paul II, “Sollicitudine Rei Socialis“ (1987) 47.

A DOUĂSPREZECEA DUMINICĂ DE PESTE AN

Lecturi: Iob 38: 1, 8-11
2 Corinteni 5: 14-17
Marcu 4: 35-41

Noi oamenii suntem foarte mândri. Noi depindem de propriile nostre resurse și credem că putem rezolva orice problemă recurgând la inteligența și energia noastră.
În acest timp problemele se adună. Războaiele se înmulțesc. Foametea abundă. Ecologia se depreciază. Avem sărăcie, lipsă de adăpost, șomaj. Frustrarea îi împinge pe unii oameni la crimă. Alții își găsesc alinarea în droguri. Poate că într-o bună zi ne vom da seama că ne va trebui mai mult decât eforturi neînsemnate pentru ca lumea să scape de aceste probleme. Va fi nevoie de puterea lui Dumnezeu, acela care închide marea între ziduri și transformă norii în veșmântul ei.
Oamenii singuri împotriva marilor nedreptăți ale lumii sunt precum discipolii în barcă în timpul furtunii. Ei sunt neajutorați, incapabili să controleze aceste forțe sălbatice. De și-ar da seama că îl au pe Dumnezeul universului alături de ei, cel care poate face vântul și marea să i se supună! De n-ar fi atât de necredincioși, atunci poate că, prin unirea eforturilor cu puterea Atotputernicului Dumnezeu, ei ar putea spune tuturor celor care provoacă războaie, vrăjmașilor și asupritorilor lumii: Liniște! Stați liniștiți!
…………………………………………………………………………………………
“Orice interpretare care reduce situația grea a oamenilor la o singură problemă care se poate rezolva doar prin schimbări structurale, înclină să fie periculos de limitată. Chiar și așteptarea soluției la întreaga suferință umană sau a tuturor nedreptăților sociale prin revoluție sau reformă socială înseamnă să te pregătești pentru o deziluzie amară.“
Episcopii din SUA, “Scrisoare Pastorală asupra comunismului marxist“ (1980) 32.

A TREISPREZECEA DUMINICĂ DE PESTE AN

Lecturi: Cartea Înțelepciunii 1: 13-15, 2: 23-24
2 Corinteni 8: 7, 9, 13-15
Marcu 5: 21-43

Dumnezeu nu a făcut moartea, declară Cartea Înțelepciunii. Dumnezeul nostru este un Dumnezeu al vieții a cărui dorință pentru noi este exprimată în cuvinte ca ființă, sănătos, nemuritor, veșnic. Acest Dumnezeu ne cheamă să mergem în lumina lui Cristos care este viața și nu în întunericul urii și a păcatului care este moartea.
Prin urmare noi trebuie să fim de partea vieții care este opusă morții. Aceasta ar trebui să include opoziția față de toate acele lucruri care scurtează viața. Evanghelia relateză două vindecări făptuite de Isus prin care ne arată că Isus a dăruit viață și și-a dat viața. Cuvântul grecesc pentru a fi vindecat înseamnă de asemenea a fi mântuit: să fii adus la viața completă este esența mântuirii.
A doua lectură menționează o altă formă a scurtării vieții: sărăcia. Nimeni nu trebuie să trăiască la limita de supraviețuire: ar trebui să fie o oarecare egalitate.
Noi trăim într-o societate care are o atitudine nesinceră în ceea ce privește viața, și nici nu face prea mult pentru calitatea vieții. Isus Cristos ne provoacă să facem o societate care prețuiește viața și salvează oamenii de la orice formă de moarte și pericol de deces.
…………………………………………………………………………………………
“Fiecare om are dreptul la viață, la integritate fizică și la mijloacele de trai care sunt necesare și potrivite pentru o dezvoltare proprie vieții. Aceste mijloace de trai sunt mai cu seamă mâncarea, hainele, adăpostul, odihna îngrijirea medicală și în final serviciile sociale necesare. Prin urmare o ființa umană are de asemenea dreptul la siguranță în caz de boală, incapacitate de a munci, văduvie, vârstă înaintată, șomaj sau la orice altă situație în care el este privat de aceste mijloace de trai fără vina lui.”
Papa Ioan XXIII, “Pace pe pământ“ (1963) 11.

A PAISPREZECEA DUMINICĂ DE PESTE AN

Lecturi: Ezechiel 2: 2-5
2 Corinteni 12: 7-10
Marcu 6: 1-6

Prima lectură ne prezintă mărturia profetului Ezechiel. Evanghelia ne vorbește despre mărturia profetului Isus. Ambele relatări nu lasă nici un dubiu că profetul are probleme: oamenii, rebeli care s-au răsculat împotriva lui Dumnezeu, consideră că profetul este prea mult pentru ei. Paul descrie ce îl așteaptă pe profet: purtare urâtă, durere, persecuții și greutăți.
Epoca noastră are profeții ei: Dietrich Bonhoeffer, Martin Luther King, Dorothy Day, Arhiepiscopul Oscar Romero, Thomas Merton, Mahatma Gandhi, Ioan XXIII. Viețile lor nu au fost ușoare și mulți dintre ei au fost uciși de rebeli care s-au răsculat împotriva lui Dumnezeu. Datorită vieții lor ca mărturie a puterii lui Cristos, noi ceilalți am putut să creștem în credință.
Fiu al omului, eu te trimit la Israeliți. Acel mesaj trimis lui Ezechiel se face ecoul al faptului că Dumnezeu trimite astăzi profeți. Ar fi o greșeală dacă am gândi că numai Romero și Gandhi și alții ca ei au o vocație de a fi profeți. Noi credem că suntem un neam profetic, chemați să fim profeți în mijlocul unei case răzvrătite. Sarcina noastră este să aducem Vestea cea Bună săracilor, să rostim cuvântul Domnului în așa fel încât ei să știe că un profet a fost printre ei. Urmarea unei astfel de profeții va fi în mod inevitabil o încercare și un obstacol dar de asemenea și victoria lui Dumnezeu a cărui mână dreaptă împarte dreptatea.
…………………………………………………………………………………………
“Noi îndemnăm într-una să nu se oprească și să nu lase nici o greutate să-i copleșească ci să devină treptat mai curajoși și mai temerari. Sarcina pe care noi le-o propunem este grea căci noi știm că … sunt multe obstacole și bariere de învins. Totuși să nu-i lăsăm să-și piardă sufletul; să facă față unor bătălii importante este o trăsătură a creștinilor și să reziste la eforturi este o trăsătură a celor care fiind buni soldați ai lui Cristos îl urmează îndeaproape.”
Pius XI, “Quatragesimo Anno“ (1931) 138.

A CINSPREZECEA DUMINICĂ DE PESTE AN

Lecturi: Amos 7: 12-15
Efeseni 1: 13-14
Marcu 6: 7-13

Lecturile din Amos și Marcu ne vorbesc despre oamenii care primesc o misiune. În ambele cazuri oamenii cu o misiune sunt destul de obișnuiți: Amos este păstor și cultivator de sicomori iar apostolii sunt în majoritate pescari. Ei simbolizează oamenii obișnuiți prin intermediul cărora Dumnezeu lucrează pentru mântuirea lumii. Mulți oameni nu se implică în lupta pentru o lume mai bună crezând că numai oamenii importanți și în mod special cei talentați pot schimba ceva. Ei ar trebui să-și aducă aminte de acest păstor și de acești pescari.
Acești mesageri aduc mesaje similare. Apostolii au predicat despre necesitatea căinței, adică nevoia oamenilor de a-și schimba modul de viață. Amos de asemenea vorbește despre nevoia de a trăi diferit și de aceea preotul l-a alungat din Betel. Religia instituită în Regatul Nordic cu centrul în Betel s-a simțit amenințată de acest profet al dreptății sociale. În religia lui Amos, Dumnezeu proclamă pacea pentru poporul său și dreptatea care coborî din ceruri așa încât dreptatea și pacea se vor îmbrățișa. Amasia nu voia așa ceva.
Apostolii nu trebuiau să ia nimic cu ei în călătoria lor ci doar un tovarăș (doi câte doi) și autoritatea pe care au primit-o de la Isus. Misiunea lor era să se înfrunte răul întruchipat în societate și să respingă ceea ce contravenea Evangheliei.
…………………………………………………………………………………………
“Laicii împărtășesc slujba preotească, profetică și regală a lui Cristos și prin urmare au propriul rol în misiunea întregului popor a lui Dumnezeu în biserică și în lume. Ei dau dovadă de un veritabil apostolat prin activitatea lor pentru a răspândi Evanghelia și sfințenia oamenilor, și pentru a pătrunde și perfecta sfera temporală a lucrurilor prin spiritul Evangheliei.”
Vatican II, “Decret asupra Apostolatului laicilor“ (1965) 2.

A ȘAISPREZECEA DUMINICĂ DE PESTE AN

Lecturi: Ieremia 23: 1-6
Efeseni 2: 13-18
Marcu 6: 30-34

Vorbind prin profetul Ieremia, Dumnezeu promite venirea păstorilor care vor păstori (oamenii) așa încât acestora nu o să le mai fie teamă și nu vor mai tremura. Un rege se va ridica în mod sigur care va face ceea ce este corect și drept pe pământ. Marcu îl prezintă pe Isus ca fiind desăvârșirea acestei profeții, învățătorul acelora care erau ca oile fără păstor.
Imaginea păstorului prezintă o problemă pentru unii, care se simt ofensați fiind comparați cu oile, acele animale supuse urmând îndrumările păstorului din instinct. Atenția imaginii biblice a păstorului, totuși nu este aceea a supunerii oilor ci a grijii pe care păstorul o are pentru oile sale. Păstorilor din Israel li s-a reproșat de către Ieremia că nu au avut grijă de oameni. Lui Isus pe de altă parte, îi pasă de oameni și în cele din urmă își va da viața pentru ei. Psalmul 23 este un prinos adus lui Dumnezeu în calitate de Păstor care ne veghează așa încât noi să nu ducem lipsă de nimic.
Isus este, folosind cuvintele profetului Ieremia, Domnul dreptății noastre și el este pacea. Isus este dreptatea noastră și pacea noastră prin cruce și prin sângele său, așadar nu este nimc rușinos când vorbim de Isus Păstorul sau despre cei care îl urmeză.
Observați că în profeția lui Ieremia Dumnezeu va numi păstori, nu doar un păstor.
Dumnezeu ne cere nouă, tuturor creștinilor, să avem grijă de poporul său.
…………………………………………………………………………………………
“Biserica este stâna a cărei ușă unică și necesară este doar Cristos (Jn. 10: 1-10). Ea este turma despre care chiar Dumnezeu a spus că-i va fi păstor. (cf.Is. 40: 11; Ez. 34: 11 ff.). Deși îndrumate de păstorii pământești, oile ei sunt conduse și sprijinite neîncetat chiar de Cristos Bunul Păstor și Prințul Păstorilor (cf.Jn. 10: 11; Pet. 5: 4) care și-a dat viața pentru oile sale (cf.Jn. 10: 1-15)“.
Vatican II, “Constituția Bisericii“ (1964) 6.

A ȘAPTESPREZECEA DUMINICĂ DE PESTE AN

Lecturi: 2 Regii 4: 42-44
Efeseni 4: 1-6
Ioan 6: 1-15

Profetul Elizeu a hrănit 100 de oameni cu 20 de pâini de ovăz și au mai rămas. Isus a hrănit în jur de 5.000 de oameni cu 5 pâini de orz și 2 pești uscați și au rămas firmituri. Aceasta este dorința lui Dumnezeu pentru noi: fiecare trebuie să găsească hrană din belșug.
Realitatea de azi este diferită. Chiar dacă noi cultivăm destule cereale în lume pentru a oferi fiecărui bărbat, fiecărei femei și fiecărui copil o dietă mulțumitoare de 3000 de calorii, la fiecare trei zile mai mulți oameni mor din cauza subnutriției și de boală decât din cauza bombardamentului de la Hiroshima și în fiecare an mor mai mulți oameni din cauza foametei care poate fi eradicată decât au murit în timpul Holocaustului.
A doua lectură din Efeseni ne spune să nu precupețim niciun efort pentru a păstra unitatea a cărei origine, pace și forță de legătură este Duhul Sfânt. Problema lumii este divizarea ei; îi lipsește unitatea și pacea. Problema nu ține de providența lui Dumnezeu căci Dumnezeu ne-a oferit multă mâncare, suficientă pentru fiecare și chiar mai mult. Problema o constituie divergențele din lume care împiedică hrana să ajungă la oameni sau îi țin pe oameni departe de ea.
Dumnezeu a binecuvântat lumea: ce bine ar fi dacă noi am fi capabili să învățăm să folosim acele binecuvântări în folosul tuturora.
…………………………………………………………………………………………
“De vreme ce sunt atât de mulți oameni în această lume afectați de foamete, acest Conciliu sacru ne îndeamnă pe toți, atât persoane cât și guverne să ne aducem aminte de vorbele Sfinților Părinți: “Hrăniți omul care moare de foame căci dacă nu l-ați hrănit înseamnă că l-ați ucis.“
Vatican II, “Constituția Bisericii referitor la lumea modernă“ (1965) 69.

A OPTSPREZECEA DUMINICĂ DE PESTE AN

Lecturi: Exod 16: 2-4, 12-15
Efeseni 4: 17, 20-24
Ioan 6: 24-35

Israeliții erau în deșert și au început să sufere de foame. Foamea lor era așa de mare încât duceau dorul “zilelor bune de altădată” de sclavie din Egipt când cel puțin se săturau cu pâine. Ceea ce nu știau ei era că urmau să mănânce din pâinea Atotputernicului.
Putem să spunem că noi toți suntem în deșert suferind de foame spirituală. Așa de mare este această foame încât noi tânjim după “zilele bune de altădată” ale inocenței, când viața părea simplă și toate nevoile noastre erau îndeplinite. Isus vine la noi în deșert și ne dă pâinea vieții așa încât să nu ne mai fie foame niciodată.
Lecturile din Exod și Ioan sunt despre dreptate și sfințenie: asigurând tuturor oamenilor pâinea zilnică și împlinindu-le foamea spirituală cu mâncarea care face viața veșnică. Biserica așează aceste două lecturi alături pentru a ne sugera că există o legătură între “dreptatea” foametei și “sfințenia“ Euharistică. Lucrarea lui Dumnezeu este de a hrăni și dacă noi vrem să ne alăturăm muncii sale, noi trebuie să devenim slujitorii care fac tot ce le stă în putință pentru a vedea ca nimănui nu îi este foame și să aducă oamenii la masa Euharistică a Domnului.
…………………………………………………………………………………………
“Mulți oameni suferă de foame fizică. Bineînțeles soluția pentru rezolvarea înfometării și a subnutriției cere o producție crescută și o distribuție îmbunătățită a mâncării. Dar ea mai cere și un act comun de solidaritate a națiunilor și a popoarelor din lume. Împărtășirea noastră Euharistică ne inspiră la o astfel de solidaritate la fel ca și la acțiuni care sunt expresia ei; o celebrare sinceră a Euharistiei trebuie să ne conducă la diverse acțiuni de caritate și de ajutor reciproc.”
Episcopii din SUA, “Euharistia și foamea familiei creștine“ (1975) 11.

A NOUĂSPREZECEA DUMINICĂ DE PESTE AN

Lecturi: 1 Regii 19: 4-8
Efeseni 4: 30 -5: 2
Ioan 6: 41-51

Profetul Ilie este slăbit de foame dar îngerul Domnului îl hrănește cu o turtă coaptă pe pietre şi un urcior cu apă. Lui Ilie nu-i mai este foame dar ceea ce este mai important învigorat de această hrană, el a mers pe jos 40 de zile și 40 de nopți. Era treabă de făcut, călătoria de finalizat și hrana l-a ajutat să facă acest lucru.
Când Isus vorbește despre pâinea pe care ne-o dă, el o compară cu o mană cerească care a avut un rol similar cu mâncarea lui Ilie: ea a făcut posibil ca această călătorie să aibă loc afară în deșert și pe pământul promis. Așadar este evident că Isus pune accent pe pâinea vieții nu doar să potolească foamea ci, de asemenea, să facă posibilă îndeplinirea misiunii, finalizarea călătoriei.
În rugăciunea de început noi ne rugăm: condu-ne la moștenirea promisă și dintr-un anumit punct de vedere, călătoria este drumul mântuirii. Isus trebuie să aibă și altceva în minte, pentru că el ne vorbește nu numai despre îndestulare dar și cum este să devii tu hrană pentru alții: pâinea pe care vă voi da este trupul meu sacrificat pentru viața omenirii. Noi urmează să ne sacrificăm, așa cum a făcut Isus pe cruce și în Euharistie, de dragul celor săraci, umili și nenorociți. Euharistia ne provoacă să devenim hrană acestora așa încât ei să-și poată termina călătoria până la muntele lui Dumnezeu (Horeb).
…………………………………………………………………………………………
“Potrivit cu mesajul creștin, relația omului cu semenul său este legată de relația cu Dumnezeu; răspunsul lui față de iubirea lui Dumnezeu care ne mântuiește prin Cristos este prezentat ca fiind eficace iubind și slujind oamenii. Iubirea creștină a semenului și dreptatea nu pot fi despărțite. Căci iubirea creștină implică o cerință absolută a dreptății adică o recunoștere a demnității și drepturilor semenului nostru. Dreptatea atinge plinătatea firească numai prin iubire. Deoarece fiecare om este cu adevărat o imagine vizibilă a Dumnezeului nevăzut și un frate în Cristos, creștinul găsește în fiecare om pe Dumnezeu însuși și cerința absolută a lui Dumnezeu pentru dreptate și iubire.”
Sinodul Episcopilor, “Dreptatea în lume“ (1971) 34.

A DOUĂZECEA DUMINICĂ DE PESTE AN

Lecturi: Proverbe 9: 1-6
Efeseni 5: 15-20
Ioan 6: 51-58

Euharistia este un sacrament al unității, și mai ales al unirii lui Cristos cu creștinul: Omul care se va hrăni cu trupul meu și va bea din sângele meu va rămâne în mine și Eu în el; prin acest sacrament tu ne faci un tot unitar cu Cristos. Această unitate reflectă unitatea Fiului cu Tatăl în Sfânta Treime.
Lectura din Efeseni încurajează Biserica să reflecte în viața ei la unitatea în Trinitate: creștinii urmează să meargă în numele Duhului Sfânt și să-i mulțumească Tatălui în numele lui Isus Cristos.
Rugăciunea de deschidere alternativă, vorbește despre o unitate mai amplă, o unitate a întregii omeniri: Fie ca zidurile pe care prejudecata le ridică să se facă pulbere. Prejudecata și discriminarea distrug unitatea pe care Sfânta Treime și Euharistia le simbolizează pentru noi și ne cheamă să o desăvârșim. Legământul creștin este în mod clar de partea unității: aceasta este înțelepciunea dezvăluită de Sfânta Scriptură. Înțelepciunea separatoare a lumii este cu adevărat nesăbuită și autorul Efesenilor ne previne să nu ne comportăm ca cei nesăbuiți.
…………………………………………………………………………………………
“Abordarea curentă … vorbește despre lumi diferite în interiorul lumii noastre: Prima Lume, A doua Lume, A treia Lume, și din când în când A patra Lume. Astfel de expresii … sunt semnificative: ele sunt expresia sensului larg întâlnit cum că unitatea lumii, adică unitatea națiunilor, este grav compromisă.”
Papa Ioan Paul II, “Sollicitudine Rei Socialis” (1987) 14.

“Toate teoriile rasiste sunt în contradicție cu credința și iubirea creștină. Și totuși rasismul încă mai există și reapare mereu în forme diferite. Este ca o rană a omenirii care rămâne mereu deschisă. Prin urmare, fiecare trebuie să facă eforturi să o vindece cu o mare fermitate și răbdare.”
Dreptatea Pontificală și Comisia păcii “Biserica și rasismul“ (1988) 33.

A DOUĂZECI ȘI UNA DUMINICĂ DE PESTE AN

Lecturi: Iosua 24: 1-2, 15-17, 18
Efeseni 5: 21-32
Ioan 6: 60-69

Rugăciunea de început ne spune ce să luăm în considerare în meditația noastră asupra lecturilor: valorile care ne vor aduce bucuria veșnică în această lume schimbătoare. Care sunt valorile noastre? Ce este important pentru noi? Cu alte cuvinte: Cine sau ce este Dumnezeul nostru?
Israeliții au fost tentați să se închine altor zei deoarece ei erau pe pământ nou ocupat de către cei care îi venerau pe zei. Iosua le-a cerut să-l slujească doar pe Domnul Dumnezeu și ei au acceptat propunerea: Departe de noi gândul să-l abandonăm pe Domnul în schimbul slujirii altor zei.
Isus le-a cerut urmașilor săi să creadă într-unul Dumnezeu adevărat: Vă slăbește acest lucru încrederea? i-a întrebat el. Petru răspunde pentru ceilalți spunând că ei nu-l vor părăsi pe Isus care are cuvintele vieții veșnice. Isus ne cere de asemenea să rămânem credincioși unui singur Dumnezeu. Sunt mulți oameni în lume care se închină altor zeități: putere, bani, plăcere, trai îmbelșugat, siguranță, propriul interes. Rugăciunea noastră este ca toate aceste atracții ale lumii în schimbare să servească doar pentru a aduce pacea Împărăției Tale pe care această lume nu o oferă.
Noi vrem să zicem cu Iosua și poporul său: Noi îl vom sluji pe Domnul.
…………………………………………………………………………………………
“Dacă anumite forme ale imperialismului modern ar fi privite din punctul de vedere al criteriilor morale, noi am vedea că ascunse în spatele unor decizii aparent inspirate doar de economie și politică, sunt de fapt forme concrete ale idolatriei: a banilor, a ideologiei clasei sociale, ale tehnologiei.”
Papa Ioan Paul II, ”Sollicitudo Rei Socialis“ (1987) 37.

A DOUĂZECI ȘI DOUA DUMINICĂ DE PESTE AN

Lecturi: Deuteronomul 4: 1-2, 6-8
Iacob 1: 17-18, 21-22, 27
Marcu 7: 1-8, 14-15, 21-23

Tema liturgiei este legea lui Dumnezeu. Legea lui Dumnezeu este dreaptă, ea ne îndeamnă la o observare atentă și este cheia vieții pe pământ. Nu este vorba despre a nu renunța la ceea ce este tradiție omenească ci mai degrabă este o punere justă în practică: Cel care face dreptate va trăi în Domnul.
Fariseii au înțeles greșit despre ce era vorba în lege sau așa cum a prezis Isaia, ei predau ca și dogme, simplele percepte umane. Pentru ei a se supune legii însemnă lucruri ca spălarea scrupuloasă a mâinilor și spălarea cănilor, ulcioarelor și ceainicelor. Iacob, pe de altă parte, a înțeles semnificația legii Domnului și el ne transmite o definiție clară a religiei lui Yahweh/ Isus: Să ai grijă de orfani și de văduve în suferința lor și să te păstrezi nepătat de lume, face parte dintr-o slujire pură și fără de păcat în fața Dumnezeului și Tatălui nostru.
Legea lui Dumnezeu interzice toate aceste lucruri care îi fac pe oameni să se ridice unii împotriva altora: furtul, crima, lăcomia, etc. Porunca pozitivă a legii lui Dumnezeu este de a-l sluji pe Dumnezeu în fiecare dintre noi și să mergem înainte fără de păcat, să facem dreptate și să nu-l rănim pe niciunul din semenii noștrii.
…………………………………………………………………………………………
“Codicele lui Israel reflectă normele legământului: responsabilitate reciprocă, milă și adevăr. Ele întruchipează o viață eliberată de asuprire: slujirea Unui Singur Dumnezeu, respingerea idolatriei, respectul reciproc între oameni, grijă și protecție pentru fiecare membru al societății. Intențiile lui Dumnezeu în ceea ce ne privește sunt acelea ca noi să fim o comunitate liberă și cu responsabilități reciproce.”
Episcopii din SUA, “Dreptatea economică pentru toți“ (1986) 36.

A DOUĂZECI ȘI TREIA DUMINICĂ DE PESTE AN

Lecturi: Isaia 35: 4-7
Iacob 2: 1-5
Marcu 7: 31-37

Noi credem în acel Dumnezeu în care se regăsesc dreptatea și îndurarea. Dumnezeul nostru are grijă (îndurare) de situația celor asupriți, dar el intervine, de asemenea, în viața lor socială (dreptate), dându-le mâncare celor înfometați, vedere orbilor, îi eliberează pe prizonieri, îi protejează pe străini și îi susține pe cei orfani de tată și pe văduve.
Profetul Isaia prezice venirea mântuirii, care va aduce cu sine redarea vederii orbilor, auzului surzilor și chiar gloriei naturii. Marcu îl prezintă pe Isus ca un fel de salvator prezis de Isaia, unul care face pe surzi să audă și pe muți să vorbească.
Aceia dintre noi care au o chemare de la Dumnezeul lui Iacob de a fi urmașii lui Isus trebuie să combine grija față de cei asupriți cu acțiunea în folosul celor năpăstuiți (dreptate). Noi trebuie să respingem legea favoritismelor pentru bogați și să-l imităm pe Dumnezeu, care a ales pe aceia care sunt săraci în ochii lumii dar bogați în credință și asigură dreptate celor asupriți. Noi trebuie să combinăm predicarea Veștii Bune a Împărăției lui Dumnezeu cu vindecarea bolnavilor. Acesta este modul de a oferi o slujire adevărată pentru Dumnezeul păcii și al iubirii.
…………………………………………………………………………………………
“Nu este vorba doar de problema eliminării foametei și reducerii sărăciei.
Nu este suficient să combați sărăcia de azi rapid și cu folos. Esența problemei este instituirea unei societăți umane în care fiecare persoană indiferent de rasă, religie sau naționalitate poate trăi o viață liberă de robia impusă de oameni și forțele naturii care nu sunt suficient de bine gestionate, o societate în care libertatea nu este un cuvânt lipsit de valoare și unde Lazăr, un om sărac se poate așeza la aceeași masă cu un om bogat.”
Papa Paul VI, “Populorum Progressio“ (1967) 47.

A DOUĂZECI ȘI PATRA DUMINICĂ DE PESTE AN

Lecturi: Isaia 50: 4-9
Iacob 2; 14-18
Marcu 8: 27-35

Prima lectură este din al treilea cântec al Slujitorului Domnului Sabaot găsită în cartea lui Isaia. Slujirea este tema acestei liturgii care o leagă de tema păcii. După ce îi cerem lui Dumnezeu să ne dea pacea și să asculte rugăciunile slujitorului său, noi ne rugăm ca Dumnezeu să ne arate cât de minunată este chemarea de a sluji, pe care noi putem să o împărtășim în pacea lui Cristos.
Slujirea la care credința noastră ne cheamă este o slujire adevărată, o îndeplinire concretă a faptelor de care beneficiază cei care sunt săraci. Iacob ne vorbește despre felul acestei slujiri: la ce bun, întreabă el, dacă noi le dorim binele altora dar nu venim în întâmpinarea nevoilor lor zilnice.
Problema dăruirii unei slujiri adevărate în folosul altora este că ea amenință popoarele lumii, care nu vor să poarte povara de a avea grijă de oamenii care nu au ce purta și nici ce mânca zilnic. Rezultatul este că aceia care lucrează pentru pace în societate, prin slujirea acelor săraci, trebuie să sufere.
La început, Petru nu a înțeles acest principiu crezând că acea eliberare ar putea veni fără preocuparea față de cei care suferă. Isus a trebuit să-l învețe că regula lui Dumnezeu în viața creștină de slujire, echivalează cu ducerea crucii urmând pașii lui Isus. Lupta pentru dreptate nu este o joacă!
…………………………………………………………………………………………
“Neavând nici o ambiție pământeană, Biserica caută doar un scop solitar: să ducă mai departe munca lui Cristos Însuși sub aripa ocrotitoare a Duhului Sfânt. Cristos a venit în aceasta lume pentru a fi mărturie despre adevăr, să mântuiască și să nu judece, să slujească și nu pentru a fi slujit.”
Vatican II, “Constituția Bisericii în lumea modernă“ (1965) 3.

A DOUĂZECI ȘI CINCEA DUMINICĂ DE PESTE AN

Lecturi: Cartea Înțelepciunii 2: 12, 17-20
Iacob 3: 16 -4: 3
Marcu 9: 30-37

Liturgia de astăzi începe cu tema legii: călăuzește-ne potrivit legii tale de iubire pentru că toată omenirea are nevoie de legea ta; cel drept…ne reproșează încălcarea legii. Remarcați că aceasta este legea iubirii și prin urmare ea se preocupă de justețea relațiilor umane, cu alte cuvinte de dreptate: dreptatea perfectă se găsește în iubirea voastră ... ajută-ne să găsim această iubire unul pentru celălalt astfel încât să dobândim dreptatea.
Respectând legea iubirii și instaurând dreptatea creăm armonie în familia omenească: recolta dreptății este însămânțată în pace pentru aceia care cultivă pacea. Prin urmare este un drum drept de la iubire la pace, prin dreptate. Recunoașterea acestei căi constituie esența înțelepciunii care este aducătoare de pace, blândă, ascultătoare, plină de compasiune și de fapte de binefacere, care sunt roadele ei.
În acest context, noi întâlnim în Evanghelie, un fragment care include imaginea crucii și copilul. O modalitate de a interpreta aceasta, ar fi să spui că noi abordăm tripla provocare a iubirii, a dreptății și a păcii cu blândețea unui copil și că anticipăm că răspunsul nostru față de această provocare ne va aduce crucea.
…………………………………………………………………………………………
“Iubirea pentru alții, și în primul rând iubirea pentru cei săraci în care Biserica îl vede pe însuși Cristos, devine concretă în promovarea dreptății.”
Ioan Paul II, “Centesimus Annus“ (1991) 58.

“Adevărata pace nu este niciodată pur și simplu rezultatul unei victorii militare ci mai degrabă implică atât înlăturarea cauzelor războiului cât și adevărata reconciliere între națiuni.”
Ioan Paul II, “Centesimus Annus“ (1991) 18.

A DOUĂZECI ȘI ȘASEA DUMINICĂ DE PESTE AN

Lecturi: Numeri 11: 25-29
Iacob 5: 1-6
Marcu 9: 38-43, 45, 47-48

Cel de-al Doilea Conciliu al Vaticanului declara că biserica este un sacrament universal al mântuirii, cu alte cuvinte, poporul lui Dumnezeu reprezintă mesagerii mântuirii pentru întreaga omenire. Rolul pastoral al acestor oameni este de a mijloci mântuirea; rolul lor profetic este de a vesti oamenilor mântuirea prin prezența ei sfințitoare în lume.
Problema este că prea mulți slujitori ai lui Dumnezeu percep acest rol într-un context limitat. Ei o văd ca și o sarcină a călăuzirii, oarecum ca și vechile cuvinte liniștitoare, Lăsați pe Tatăl să o facă. Lectura de astăzi din cartea Numeri spune clar că acea profeție aduce lumii mesajul lui Dumnezeu și nu este sarcina specială doar a unui număr mic de slujitori: Fie ca toți oamenii Domnului să fie profeți! De-ar simți toți creștinii angajamentul de a aduce iertarea lui Dumnezeu și împărăția lui Dumnezeu tuturor acelora pe care îi întâlnim!
Evanghelia duce acest punct de vedere mai departe. Nu numai că adevărul lui Dumnezeu trebuie răspândit prin intermediul tuturor slujitorilor lui Dumnezeu; el trebuie răspândit și de aceia care nu sunt în comunitatea noastră. Vatican II a recunoscut că este adevăr în toate marile religii ale lumii la fel ca și în instituțiile laice, căci după cum a declarat Isus: Cine nu este împotriva noastră este cu noi.
…………………………………………………………………………………………
“De vreme ce toată Biserica este misionară, … munca de evanghelizare este o datorie de bază a poporului lui Dumnezeu … Prin urmare, toți fiii Bisericii ar trebui să aibă conștiința vie a responsabilității lor față de lume. Ei ar trebui să dezvolte în ei înșiși un adevărat spirit catolic. Ei ar trebui să-și folosească toate abilitățile în munca de evanghelizare.”
Vatican II, “Decret asupra activității misionare a Bisericii“ (1965) 35-36.

A DOUĂZECI ȘI ȘAPTEA DUMINICĂ DE PESTE AN

Lecturi: Geneza 2: 18-24
Evrei 2: 9-11
Marcu 10: 2-16

Nu este bine ca omul să fie singur, spune Domnul în lectura din Geneză. Oamenii sunt ființe sociale: Dumnezeu ne-a creat să trăim și să muncim împreună, să ne împărtășim viețile noastre, să avem grijă unii de alții. Imediat după această relatare din Geneză, Cain își pune întrebarea retorică: Sunt eu păzitorul fratelui meu? Celelalte scripturi ebraice și creștine, răspund răsunător: DA.
Căsătoria este minunatul semn al naturii sociale a bărbaților și femeilor, prin care cei doi devin un singur trup, cei doi vor deveni ca unul. Un alt semn este Euharistia, căci așa cum a spus Paul în Antifona Împărtășaniei: noi, deși mulți, suntem un singur trup căci noi toți mâncăm din aceeași pâine și bem dintr-un același potir. Căsătoria și Euharistia fac trimitere la împărtășirea vieților și traiul împreună.
Unitatea omenirii este slăbită în fiecare zi de numeroase nenorociri ale nedreptății: rasismul, sărăcia, foametea, lipsa de adăpost, războiul. Noi încălcăm constant principiul fundamental: ceea ce Dumnezeu a unit omul să nu despartă. Dumnezeu ne-a adunat într-o societate de frați și surori pentru că nu este bine pentru noi să fim singuri: nu lăsați pe nimeni să scindeze această societate prin înșelătoria generată de nedreptate.
…………………………………………………………………………………………
“Natura socială a omului scoate în evidență faptul că progresul unei persoane și dezvoltarea socială depind unul de celălalt. Pentru început, subiectul și scopul tuturor instituțiilor sociale este și trebuie să fie omul care datorită elementelor sale și propriul fel de a fi are nevoie de viața socială. Această viață socială nu este ceva care se atașează omului. Așadar, prin legăturile cu alții, prin îndatoririle reciproce și prin dialogul fratern, el dezvoltă toate darurile și este capabil să se ridice la nivelul destinului său.”
Vatican II, “Constituția Bisericii în lumea modernă“ (1965) 25.

A DOUĂZECI ȘI OPTA DUMINICĂ DE PESTE AN

Lecturi: Cartea Înțelepciunii 7: 7-11
Evrei 4: 12-13
Marcu 10: 17-30

Bogatul vrea să le aibă pe amândouă: el vrea atât averile sale cât și viața veșnică. Isus îi spulberă iluzia; nu poți să le ai pe amândouă, spune Isus. Bogatul se îndepărtează trist, îmboldindu-l pe Isus să facă comentarii asupra dificultății de a fi bogat și de a intra în împărăția lui Dumnezeu.
Acestea nu se referă doar la renunțarea la bunurile materiale, căci Isus nu-i spune direct omului să se despartă de bunurile lui: el trebuie să le vândă și să le dea săracilor. Scopul poruncii este recunoașterea priorității oamenilor și a nevoilor lor comparativ cu satisfacția oferită de posesia lucrurilor.
Acesta este cuvântul Dumnezeului care este viu, plin de putere și mai ascuțit decât o sabie cu două tăișuri și acesta este spiritul Înțelepciunii despre care vorbește prima lectură: noi trebuie să ne apreciem unul pe celălalt ca pe o bogăție inestimabilă iar promisiunea vieții veșnice este făcută pentru aceia care au puterea să ofere tot ce au, fraților și surorilor, în mod special celor mai nevoiași.
Atunci cine poate fi mântuit? Aceia a căror iubire pentru Dumnezeu se regăsește în dorința de a face bine altora.
…………………………………………………………………………………………
“O avere mai mare nu este scopul fundamental nici a națiunilor și nici a persoanelor. Orice dezvoltare este ambivalentă. Ea este esențială dacă omul urmează să se dezvolte ca persoană, dar într-un fel ea îl întemnițează dacă el o consideră bunul lui suprem și ea îi limitează dezvoltarea. Atunci noi vedem inimi împovărate, minți limitate și oamenii nu se mai adună laolaltă din prietenie, ci din propriul interes care curând duce la neînțelegeri și lipsă de unitate. Goana exclusivă după acumularea de averi devine astfel un obstacol al desăvârșirii individuale și a adevăratei măreții a omului. Lăcomia este cea mai evidentă formă a subdezvoltării morale atât pentru națiuni cât și pentru persoane.”
Papa Paul VI, “Populorum Progressio“ (1967) 19.

A DOUĂZECI ȘI NOUA DUMINICĂ DE PESTE AN

Lecturi: Isaia 53: 10-11
Evrei 4: 14-16
Marcu 10: 35-45

Liturgia de astăzi este despre actul de slujire. În rugăciunea de început noi cerem puterea și bucuria de a-l sluji pe Dumnezeu ca și urmași a lui Cristos.
Prima lectură este din a patra cântare, capitolul 2 din Isaia: profetul cântă despre o persoană care își dă viața în semn de jertfă. Evanghelia ne spune despre discipolii care vor să fie de vază. Isus îi învață această lecție: oricare dintre voi care vrea să fie primul, trebuie să servească nevoilor tuturor. În rugăciunea despre daruri, noi îi cerem libertatea de a te sluji prin viețile noastre.
Domnul și Stăpânul nostru ne cere să fim o comunitate de slujire. Puterea noastră vine urmând pașii acestui Stăpân, care nu a venit să fie servit ci să servească.
Care este actul de slujire față de omenire? Dacă tot ceea ce facem este să confirmăm înțelepciunea lumii, ce fel de slujire este aceasta? În definitiv, nu înțelepciunea lumii a fost aceea care ne-a condus pe căile întunecate ale urii, înstrăinării și omorurilor? Nu se poate să vi se întâmple vouă acest lucru. Noi trebuie să oferim o alternativă la înțelepciunea lumii: acesta este cel mai mare serviciu pe care noi putem să-l oferim.
…………………………………………………………………………………………
“Criteriul moral fundamental pentru toate hotărârile, politice și instituțiile economice este acesta: trebuie să fie în slujba tuturor oamenilor, în mod special al celor săraci.”
Episcopii din SUA, “Dreptea economică pentru toți” (1986) 24.

“Procesul de dezvoltare și eliberare ia forma concretă prin exercitarea solidarității, adică în dragostea și slujirea aproapelui, în special a celor mai săraci.”
Papa Ioan Paul al II-lea, “Sollicitudo Rei Socialis” (1987) 46.

A TREIZECEA DUMINICĂ DE PESTE AN

Lecturi: Eremia 31: 7-9
Evrei 5: 1-6
Marcu 10: 46-52

Locuitorii pământului sunt un popor în exil. Noi nu suntem acasă pe pământul pe care locuim, așa că noi ne batem joc de el și îl jefuim. Noi nu ne împăcăm unii cu alții ca într-o familie, prin urmare noi încălcăm demnitatea fiecăruia dintre noi și ucidem. Când unul dintre noi strigă profetic către Domnul, așa cum cerșetorul orb Bartimeu a făcut-o, ceilalți îl ceartă și-l fac să tacă.
Din fericire, totuși, noi îl avem pe Domnul care îi va aduce înapoi de pe pământul nordic, care îi va aduna din toate colțurile lumii astfel încât ei să se poată întoarce ca o mulțime imensă. Acesta este Domnul care a făcut lucruri mari pentru noi și în mod special pentru orbi și șchiopi așa cum era Bartimeu.
Ce vrei să fac pentru tine? îl întreabă Isus pe cerșetorul orb. Ce vor oamenii lumii ca noi creștinii să facem pentru ei? Putem noi să-i aducem acasă și să-i eliberăm din exil?
Putem noi să-l urmăm pe Cristos și să îndepărtăm moartea? Putem noi să oferim credința care va vindeca?
…………………………………………………………………………………………
“Noi nu știm momentul sfârșitului lumii și a omenirii. Nici nu știm cum vor fi transformate toate lucrurile. Fiind denaturată de păcat, omenirea așa cum este ea va dispărea. Dar ni se spune că Dumnezeu pregătește un loc nou în care să trăim și un pământ nou unde va domni dreptatea și a cărui binecuvântare va face să dispară suspinele și va răspunde la dorințele de pace care răsar în inima omului.”
Vatican II, “Constituția Bisericii în lumea modernă“ (1965) 39.

A TREIZECI ȘI UNA DUMINICĂ DE PESTE AN

Lecturi: Deuteronomul 6: 2-6
Evrei 7: 23-28
Marcu 12: 28-34

Marea poruncă a legământului iudaic, care a fost acceptată de Isus ca fiind cea mai mare poruncă, este să-l iubești pe Domnul Dumnezeu din toată inima și cu tot sufletul tău.
Încă din vremurile antice era porunca cel mai des încălcată, deoarece oamenii lui Israel se luptau cu diferite forme ale idolatriei. În zilele noastre, noi continuăm să încălcăm această poruncă prin diferite forme de idolatrie care viciază viața noastră publică: închinarea la atotputernicul dolar, adorația la altarul capitalismului, venerația religioasă “a modului de viață American“.
Isus nu a inventat nici a doua, cea mai mare poruncă. Contribuția lui a fost să o lege de prima poruncă, să unească iubirea lui Dumnezeu cu iubirea aproapelui. Așa cum noi încălcăm prima poruncă, tot așa încălcăm cea de-a doua: noi îl discriminăm pe aproapele nostru, noi folosim puterea politică și economică pentru a-l supune pe aproapele nostru, noi îl extenuăm și îl plătim mai puțin decât se cuvine, îl închidem și uităm de el, se pare că noi facem multe lucruri care nu reprezintă iubire pentru aproapele nostru.
Iubiți-l pe Dumnezeu din toată inima voastră și iubiți-l pe aproapele vostru ca pe voi înșivă. Nu-i așa că pare simplu? Experiența noastră ne spune altceva.
…………………………………………………………………………………………
“Nu ar trebui să considerăm interesele individuale sau ale grupurilor organizate, nici competiția nereglementată, nici puterea excesivă a celor bogați, nici onoarea orgolioasă a națiunii sau dorința ei de a domina, nimic de felul acesta, ca niște criterii fundamentale în viața economică. Mai degrabă este necesar ca activitățile economice să fie guvernate de dreptate și caritate ca și legi principale ale vieții sociale.”
Papa Ioan XXIII, “Mater et Magistra“ (1961) 38-39.

A TREIZECI ȘI DOUA DUMINICĂ DE PESTE AN

Lecturi: 1 Regi 17: 10-16
Evrei 9: 24-28
Marcu 12: 38-44

Liturgia de astăzi scoate în evidență câteva fapte importante despre săraci.
1) Săracii sunt binecuvântați pentru că nevoia lor de Dumnezeu este mai mare. Cele două văduve din lecturi renunță la tot, fiind total încrezătoare în bunătatea Domnului.
2) Prin urmare, săracii sunt mai generoși decât alții. Isus a spus foarte clar această văduvă săracă a contribuit mai mult decât ceilalți care au donat în caseta pentru ofrande. Studii recente făcute în SUA, relevă același fenomen: luând în considerare mijloacele materiale, oamenii cu venituri mai mici sunt mai generoși.
3) Este posibil ca săracii să aibă sau să nu aibă societatea de partea lor, dar nu este nicio îndoială pe cine sprijină Dumnezeu: Domnul oferă dreptate celor asupriți, le dă de mâncare celor flămânzi, eliberează prizonierii, dă vedere orbilor, îi ridică pe toţi cei căzuţi, protejează străinii și îi sprijină pe cei orfani și pe văduve. Aceia dintre noi care nu sunt săraci primesc provocarea de a fi săraci ca spirit. Noi ne rugăm la începutul acestei liturgii pentru libertatea spiritului…așa încât noi să fim mai dornici să ne oferim viața în slujba altora.
…………………………………………………………………………………………
“În învățătura despre caritate, Evanghelia ne învață să-i respectăm pe săraci și situația specială pe care ei o au în societate. Cei mai prosperi oameni ar trebui să renunțe la câteva din drepturile lor așa încât să-și pună bunurile lor la dispoziția altora cu mai mare generozitate.”
Papa Paul VI, “Octagesimo Adveniens“ (1971) 23.

A TREIZECI ȘI TREIA DUMINICĂ DE PESTE AN

Lecturi: Daniel 12: 1-3
Evrei 10: 11-14, 18
Marcu13: 24-32

Noi suntem într-adevăr într-o perioadă de suferință continuă. O cincime din populația lumii trăiește într-o sărăcie deplină. În jur de trei miliarde de oameni duc lipsă de hrană adecvată. La fiecare trei zile mai mulți oameni mor de subnutriție și boală decât din cauza bombardamentului de la Hiroshima. În fiecare an, mai mulți oameni mor din cauza foametei care poate fi eradicată decât a oamenilor care au murit din cauza Holocaustului.
Unul din patru oameni nu au acces la apă de băut potabilă. Sunt între un miliard și două miliarde de șomeri adulți în lume. Țările mai sărace au 60% din studenții lumii și 12% din bugetul total a lumii pentru educație. Mai mult de jumătate din populația adultă a lumii nu știe să citească și să scrie. Mai bine de jumătate din țările lumii au folosit violența împotriva propriilor cetățeni sub formă de tortură, brutalizare și executări disciplinare. În jur de 4 milioane de oameni au murit în războaiele din secolul al 18-lea; în jur de 8 milioane de oameni au murit în războaiele din secolul al 19-lea; aproximativ 100 de milioane de oameni au murit în războaie până în secolul 20.
Într-o zi noi îl vom vedea pe Fiul Omului venind pe nori cu putere mare și glorie pentru a aduce mântuire și să îndrepte lucrurile greșite făcute de oameni semenilor lor.
…………………………………………………………………………………………
“Situația actuală a lumii, din punct de vedere al dezvoltării, oferă o impresie destul de negativă. În lumea de azi, inclusiv lumea economică, imaginea predominantă este că ne ducem mai repede către moarte decât să ne preocupăm de dezvoltarea adevărată, care să ne conducă pe toți către o viață ‘mai umană’.”
Papa Ioan Paul II, “Sollicitudo Rei Socialis“ (1987) 13, 24.

A TREIZECI ȘI PATRA DUMINICĂ DE PESTE AN
CRISTOS REGE

Lecturi: Daniel 7: 13-14
Apocalipsa 1: 5-8
Ioan 18: 33-37

Împărăția lui Dumnezeu este pretutindeni. El există în fiecare casă unde părinții și copiii se iubesc. El există în fiecare regiune și țară care are grijă de cei slabi și vulnerabili. El există în fiecare parohie care se preocupă de cei nevoiași.
Împărația lui Dumnezeu este un moment. Se întâmplă ori de câte ori cineva hrănește o persoană flămândă ori adăpostește o persoană fără adăpost sau se îngrijește de o persoană abandonată. Se întâmplă ori de câte ori dăm în vileag o lege nedreaptă sau împiedicăm un război. Se întâmplă ori de câte ori oamenii își adună eforturile pentru a învinge sărăcia, pentru a înlătura ignoranța, pentru a trece la credință.
Împărăția Domnului este în trecut (în viața și munca lui Isus din Nazaret); ea este în prezent (în munca Bisericii și a altor oameni pentru a crea o lume a generozității și a dreptății; ea este în viitor (atingând desăvârșirea în anii care vin).
Împărăția lui Dumnezeu este o condiție. Semnele sale sunt iubirea, dreptatea și pacea. Isus Cristos este Rege! Noi ne rugăm azi ca Dumnezeu să elibereze toate popoarele pentru ca ele să se bucure de pacea sa, să se bucure de dreptătea sa, și să trăiască în iubirea sa.
…………………………………………………………………………………………
“Isus intră în istoria umană ca Fiul sfințit a lui Dumnezeu care anunță apropierea domniei lui Dumnezeu (Marcu 1: 9-14). Această vestire ne cheamă să-L recunoaștem pe Dumnezeu ca și creator și partener al legământului și ne provoacă să căutăm modalități prin care revelația lui Dumnezeu privind demnitatea și destinul întregii creații să devină un fapt istoric. Nu este doar promisiunea victoriei viitoare a lui Dumnezeu asupra păcatului și a răului ci este aceea a faptului că aceasta victorie a început deja - prin viața și învățătura lui Isus.”
Episcopii din SUA, “Dreptatea economică pentru toți“ (1986) 41.

SĂRBĂTORI

NEPRIHĂNITA ZĂMISLIRE
(8 Decembrie)

Lecturi: Geneza 3: 9-15, 20
Efeseni 1: 3-6
Luca 1: 26-38

Să nu-ți fie teamă, Marie. Domnul este cu tine. Acest mesaj minunat al unei ființe umane, fără de păcat, se referă în primul rând la însăși Maria. Noi ne bucurăm de sfințenia ei și recunoaștem valoarea ei specială de a fi mama lui Cristos. Mesajul ni se adresează și nouă în aceeași măsură, deoarece chipul Fecioarei se regăsește în Biserică. Lipsa de păcat a Mariei este un semn al sfințeniei pe care Cristos a câștigat-o pentru noi toți. Ea a fost prima care a intrat în acea plenitudine care îi așteaptă pe toți aceia pe care Isus îi va primi în împărăție; pe toți aceia pe care Dumnezeu i-a ales… să fie sfinți și fără prihană.
Nu ar trebui să trecem cu vederea că Dumnezeu a deschis calea Mântuitorului prin pregătirea unei vas fără de păcat. Poate că ar trebui să învățăm din acest lucru deoarece căutăm să-L aducem pe Cristos în lume. Neprihănita Zămislire ne învață că noi trebuie să pregătim calea pentru a face loc lui Cristos. Trebuie să eliberăm lumea de păcatele ei, de negarea demnității umane, de atacurile asupra vieții, de lipsa de interes pentru armonia întregii creații. Scăpând lumea de nedreptate vom pregăti intrarea lui Cristos.
…………………………………………………………………………………………
“Biserica în munca ei de apostolat o tratează cum se cuvine pe aceea care a adus pe lume pe Cristos, conceput de Duhul Sfânt și născut din Fecioară, astfel încât prin Biserică, Cristos să se nască și să crească și în inimile credincioșilor. Fecioara Maria, prin propria ei viață a fost un exemplu de dragoste maternă de care ar trebui toți să fim puternic inspirați, cei care cooperează în misiunea apostolică a Bisericii pentru renașterea oamenilor.”
Vatican II, “Constituția Bisericii“ (1964) 65.

PREZENTAREA DOMNULUI
(2 Februarie)

Lecturi: Malachia 3: 1-4
Evrei 2: 14-18
Luca 2: 22-40

Ei îl aduc pe Isus la templu pentru a fi prezentat Domnului pentru că el este Cel Ales de Domnul. O modalitate de a răspunde la acest eveniment este să reflectăm asupra propriei noastre prezentări a Domnului. Cum îl prezentăm pe Isus Cristos altora? Este Isus pe care îl prezentăm altora, o acoperire convenabilă a unei vieți cu un comportament nepotrivit și cu indiferență socială, sau este el regele gloriei a cărui persoană și învățătură ar trebui să ne conducă individual și colectiv? Îl prezentăm noi pe Isus altora, pe un astfel de soclu, încât oamenii să se îndepărteze de exemplul său considerându-l o așteptare nefondată, sau este el ca frații săi în orice fel, unul dintre ai noștri, un frate uman a cărui iubire a dreptății și păcii poate și ar trebui să fie urmată? Este Isus pe care îl prezentăm altora, o incriminare a lor sau este el fapta de mântuire a lui Dumnezeu oferită tuturor popoarelor, Mesia care ne salvează din păcatul personal și social? Este Isus pe care îl prezentăm altora, un sprijin în lupta cu moartea, cu războaiele, avorturile și pedepsele cu moartea, sau este el mielul fără de păcat (oferit) pentru viața omenirii? Este Isus pe care îl prezentăm altora, un dumnezeu special al celor privilegiați sau este el lumina popoarelor inclusiv a celor care sunt neajutorați și surghiuniți.
…………………………………………………………………………………………
“Cuvântul lui Dumnezeu prin care toate lucrurile au fost făcute, avea el însuși trup omenesc și a locuit pe pământul omului. În acest fel a intrat în istoria omenirii ca un om perfect, înglobând acea istorie în el și rezumând-o într-o singură persoană. El însuși ne-a aratat că Dumnezeu este iubire (I Ioan 4; 8) și în același timp ne-a învățat că noua lege a iubirii este legea fundamentală a perfecțiunii umane și prin urmare a transformării lumii. Așadar el îi asigură pe cei care cred în iubirea divină, că drumul iubirii este la dispoziția oamenilor și că efortul de a instaura fraternitatea universală nu este fără speranță.”
Vatican II, “Constituția Pastorală a Bisericii în lumea modernă“ (1965) 38.

SFĂNTUL IOSIF
(19 Martie)

Lecturi: 2 Samuel 7: 4-5, 12-14, 16
Romani 4: 13, 16-18, 22
Matei 1: 16, 18-21, 24

Biserica sărbătorește faptul că Dumnezeu l-a încredințat pe Mântuitor lui Iosif pentru a avea grijă de el. Domnul l-a pus pe credinciosul său slujitor să aibă grijă de casa lui.
Sf. Iosif este special pentru noi pentru că el a fost credincios în rolul lui de purtător de grijă.
Și noi suntem purtători de grijă. Ca persoane individuale, noi suntem responsabili în diferite moduri pentru grija altora. Ca membrii ai Bisericii, noi trebuie să avem grijă unii de ceilalți, de oamenii de pretutindeni și de Vestea Bună de mântuire. Ca ființe umane, noi suntem răspunzători de tot ceea ce este pe pământ.
Noi îl cinstim pe Sf. Iosif ca fiind acel bărbat drept, acel înțelept și loial slujitor pe care tu l-ai așezat în capul familiei tale. El este un exemplu pentru noi cei care ar trebui să fim drepți, înțelepți și loiali în grija noastră pentru lumea care ne înconjoară, lumea umană și lumea naturală.
…………………………………………………………………………………………
“Credința noastră ne învață că ‘pământul este al Domnului‘ (Ps 24) și că bogăția și proprietatea particulară sunt date în păstrare pentru ceilalți. Noi suntem protectorii creației lui Dumnezeu și în calitate de administratori buni, nouă ni se cere să punem în practică acea responsabilitate pentru binele și beneficiul comun al fraților și surorilor noastre.”
Episcopii din SUA, “Dreptul la o locuință decentă“ (1975) 10.

BUNA VESTIRE
(25 Martie)

Lecturi: Isaia 7: 10-14
Evrei 10: 4-10
Luca 1: 26-38

Maria s-a aflat în ipostaza de a se umple de Duhul Domnului și ea nu s-a opus. Ea a fost de acord cu propunerea lui Dumnezeu de a aduce mântuirea lumii. Ea a consimțit la venirea împărației lui Dumnezeu. Ca urmare a consimțămintelor Mariei, lumea nu a mai fost aceeași ca înainte.
Cum ar fi lumea dacă noi am fi de acord cu Isus Cristos și cu tot ceea ce el reprezintă? Puteți să vă imaginați o lume în care oamenii sunt de acord cu pacea, în care ei consimt la armonia între oameni? în care ei spun da unei distribuiri echitabile ale bogățiilor? în care ei sunt de acord cu respectul pentru demnitatea fiecărei persoane? Ce s-ar întâmpla, dacă noi, ca și Maria, am zice da vieții! Un da atât de simplu, pronunțat de credința profundă a Mariei, ar însemna sfârșitul crimelor pe care le facem în moduri atât de diferite, precum și violenței personale și instituționale care duce la crime.
Poate că într-o zi vom fi spus atâția de da încât vom fi capabili să repetăm cuvintele psalmistului: Am anunțat dreptatea voastră într-o adunare vastă.
…………………………………………………………………………………………
“Dumnezeul milei a dorit ca consimțământul mamei predestinate să preceadă Întruparea deci, așa cum o femeie și-a adus contribuția la moarte, tot așa o femeie ar trebui să contribuie la viață. Acest contrast a fost confirmat într-un mod remarcabil de Mama lui Isus. Ea a dat lumii acea Viață care reînnoiește toate lucrurile și ea a fost recompensată de Dumnezeu cu daruri potrivite acestor roluri.”
Vatican II, “Constituția Bisericii“ (1964) 56.

ÎNĂLȚAREA

Lecturi: Faptele Apostolilor 1: 1-11
Efeseni 1: 17-23
Marcu 16: 15-20

De obicei, noi ne gândim la credință ca la o atitudine de încredere și convingere din partea noastră: Noi avem încredere în cuvântul Domnului și credem în mesajul lui. Poate că, Înălțarea este expresia unei altfel de credințe, credința lui Dumnezeu în noi. Dumnezeu -devenit - om ar fi putut rămâne pe pământ să facă tot ce era necesar pentru venirea împărăției. În loc de aceasta, Isus s-a eliberat trupește de pământ făcând loc urmașilor săi. El a avut încredere în ei, el a avut convingerea că de îndată ce ei se vor umple de Duhul Sfânt vor lucra eficient pentru venirea împărăției.
Nouă ne rămâne să mergem în lumea întreagă și să dăm vestea cea bună tuturor oamenilor. Este datoria noastră să înlăturăm suferința, să oprim războiul, să înlăturăm ignoranța, să vindecăm rănile, să răspândim iubirea, să promovăm înțelegerea, și să aducem dreptatea. Noi trebuie să abordăm problemele lumii și putem spune că Isus, s-a dat deoparte ca să nu ne stea în cale.
De ce stați aici și vă uitați la ceruri? Apucați-vă de treabă! Este treabă de făcut.
…………………………………………………………………………………………
“Munca de mântuire a lui Cristos îndreptată către salvarea oamenilor implică, de asemenea, o reînnoire a ordinii temporale. De aici încolo misiunea Bisericii nu este doar de a aduce oamenilor mesajul și bunăvoința lui Dumnezeu ci și de a pătrunde și de a îmbunătăți sfera temporală în spiritul Evangheliei.”
Vatican II, “Decret referitor la Apostolatul Laicismului“ (1965) 5.

NAȘTEREA SFÂNTULUI IOAN BOTEZĂTORUL
(24 Iunie)

Lecturi: Ieremia 1: 4-10
1 Petru 1: 8-12
Luca 1: 5-17

Noi îl cinstim pe Sf. Ioan Botezătorul ca și profet trimis să pregătească oameni demni pentru Domnul, ca să-i ajute pe slujitorii lui Dumnezeu să meargă pe drumul mântuirii.
Profeții erau oamenii care asemenea lui Isaia se foloseau de cuvintele lui Dumnezeu.
Ei analizau starea vremurilor și prin citirea semnelor vremurilor, ei erau în stare să declare dreptatea lui Dumnezeu. Ioan Botezătorul a avut sarcina de a pregăti oamenii chiar înaintea venirii lui Mesia. Mesajul lui era unul de pocăință, de schimbarea vieții, de metanoia. Botezul lui era un semn al schimbării, al întoarcerii lucrurilor spre Dumnezeu.
Predica lui Ioan Botezătorul este aceea că lumea îl va primi pe Isus Cristos cînd ea se va îndepărta de acțiunile violente și asupritoare. Ea trebuie să permită profeților să întoarcă inimile părinților către copiii lor și a celor revoltați către înțelepciunea celor drepți.
…………………………………………………………………………………………
“În situația mondială de azi, marcată de păcatul de moarte al nedreptății, noi recunoaștem atât responsabilitatea noastră cât și neputința noastră de a o depăși prin propria noastră putere. O astfel de situație ne impulsionează să- i ascultăm pe cei umili și să ne deschidem sufletul în fața cuvântului lui Dumnezeu, căci el ne arată noi moduri de a acționa în interesul dreptății în lume.”
Sinodul Episcopilor, “Dreptatea în lume“ (1971) 29.

SFINȚII PETRU ȘI PAUL
(29 Iunie)

Lecturi: Faptele Apostolilor 3: 1-10
Galateni 1: 11-20
Ioan 21: 15-19

La începuturile Biserici, Petru și Paul erau recunoscuți deja ca și conducători ai comunității înființate de Isus. Primul dintre apostoli a fost recunoscut Petru; Paul a condus evanghelizarea popoarelor din lumea ne-iudeilor. Între elementele care fac diferența dintre Creștinătatea Catolică și restul Creștinătății, este cultul Petrin, acceptarea rolului unic jucat de urmașul lui Petru, episcopul de Roma. Paul, apostolul popoarelor lumii este, de asemenea, special comunității aceleia care se numește catolică, adică universală. Împreună, acești doi apostoli reprezintă organizarea internă și orientarea spre Celălalt a Bisericii noastre.
Amândoi sfinții au avut fapte în trecut pentru care au trebuit să se căiască: Sf.Petru s-a dezis de Isus în timp ce acesta mergea la judecată și Sf. Paul a recurs la fapte extreme în persecutatarea Bisericii lui Dumnezeu și a încercat să o distrugă. Ei sunt martorii măreției lui Dumnezeu care i-a transformat în oameni care mă iubesc mai mult decât aceștia. Ei ne dau speranța că harul lui Dumnezeu poate transforma oamenii zilelor noastre.
…………………………………………………………………………………………
“Isus Cristos, Păstorul veșnic, a înființat Biserica Lui Sfântă, trimițând apostolii în lume, așa cum el însuși a fost trimis de Tatăl Ceresc. El a dispus ca urmașii lor, episcopii trebuie să fie păstorii Bisericii Sale până la sfârșitul lumii. Având drept scop ca însuși episcopatul să fie unul și nedivizat, El l-a numit pe Sf. Petru mai marele apostolilor și a decis ca el să fie o sursă permanentă și vizibilă a unității credinței și a frăției”.
Vatican II, “Constituția Bisericii“ (1964) 18.

SCHIMBAREA LA FAȚĂ
(6 August)

Lecturi: Daniel 7: 9-10, 13-14
2 Petru 1: 16-19
Marcu 9: 2-10

Cei trei discipoli au fost martorii unui eveniment uimitor. Fiul tâmplarului din Nazaret care devenise un învățător călător, cu reputația de a vindeca și de a face alte minuni, s-a schimbat la față înaintea ochilor lor și hainele lui au devenit de un alb orbitor. Era o teofanie care rivaliza cu oricare din înfățișările lui Sabaot, în fața căruia, oamenii din Israel și-au ascuns fețele ca să nu moară.
Prefața ne aduce aminte că Biserica este trupul lui Cristos și că ea se va bucura într-o zi de măreția lui. Ce-ar fi dacă acest trup a lui Cristos, această adunare creștină, ar arăta lumii măreția ei! Ce-ar fi dacă hainele noastre ar deveni uimitor de albe! Ce-ar fi dacă am deveni o comunitate atât de sfântă și Dumnezeiască încât oamenii s-ar simți copleșiți de evlavie!
Isus ne îndeamnă să fim o comunitate a iubirii, preocupată mai mult de interesele altora decât de propriile noastre interese. El ne solicită să fim o comunitate a dreptății cu angajamentul de a face lumea, un loc unde să trăim drept. El ne cheamă să fim o comunitate a păcii, împăcați unul cu celălat și să aducem pace tuturor din jurul nostru. De-am fi noi cu adevărat așa, n-am uimi noi lumea?
…………………………………………………………………………………………
“Biserica … slujește ca o autoritate în domeniu și ca un suflet al societății umane pentru că ea urmează să fie reînnoită în Cristos și transformată în familia lui Dumnezeu … Biserica nu comunică oamenilor doar viața divină, ci radiază lumina acelei vieți asupra întregului pământ.”
Vatican II, “Constituția Bisericii în lumea modernă“ (1965) 40.

ADORMIREA MAICII DOMNULUI
(15 August)

Lecturi: 1 Cronicile 15: 3-4, 15, 16: 1-2
1 Corinteni 15: 54-57
Luca 11: 27-28

A fost o tendință în creștinism de a fi ostili față de trupul femeii. Gândiți-vă la această afirmație a marelui părinte al Bisericii, Sf. Ioan Gură de Aur (Crisostomul): “Frumusețea ei trupească, per total, nu este nimic altceva decât flegmă, sânge, fiere, mucus și lichidul mâncării digerate … Dacă vă gândiți ce este în spatele acelor ochi frumoși, a formei nasului, a gurii și a obrajilor, veți fi de acord, că acel corp bine proporționat este doar un mormânt albit.” Contracararea acestei tendințe este credința noastră în adormirea trupească a Mariei. Două femei, teologi de profesie, din Brazilia, au subliniat cu o mare profunzime:
”Excluse de la ritualurile de inițiere ale Evreilor din cauza anatomiei lor, izgonite de la întreaga participare la actul de slujire și din sinagogi din cauza ciclurilor menstruale, pentru o perioadă îndelungată de timp, femeile chiar în Creștinism - subtil și explicit, au fost cetățeni de mâna a doua în lumea credinței din cauza ‘inferiorității‘ și ‘sărăciei’ trupurilor lor. Adormirea Maicii Domnului reface și reintegrează trupul femeii în misterul lui Dumnezeu. Începând cu
Sf. Maria, demnitatea condiției femeii este recunoscută și protejată de Creatorul acelui trup. În Isus și Maria, feminitatea este adusă la viață și ridicată la cer.
{Ivone Gebara și Maria Clara Bingemer, Maria: Mama lui Dumnezeu, Mama săracilor (Maryknoll, NY: Orbis, 1989) 119-20.}
…………………………………………………………………………………………
“Prin autoritatea Domnului nostru Isus Cristos, a Sfinților Apostoli Petru și Paul și prin Propria noastră Autoritate, noi pronunțăm, declarăm și definim ca o dogmă divină revelată: Neprihănita Mamă a lui Dumnezeu, Maria pururi Fecioară, după viața ei pe pământ, a fost înălțată cu trupul și sufletul la gloria paradisului.”
Papa Pius XII, “Munificentissimus Deus“ (1950).

ÎNĂLȚAREA SFINTEI CRUCI
(14 Septembrie)

Lecturi: Numeri 21: 4-9
Filipeni 2: 6-11
Ioan 3: 13-17

Nu-i așa că este uimitor faptul că noi ne bazăm religia pe un instrument de execuție, plănuit să aducă cea mai chinuitoare suferință și cea mai umilitoare moarte celor mai neânsemnați oameni, scursurile societății. Noi luăm reprezentările acelui îngrozitor instrument de execuție și le agățăm ca ornamente în casele noastre, noi facem bijuterii cu imaginea crucii și facem semnul crucii pe trupurile noastre ori de câte ori ne rugăm.
Noi suntem o religie a crucii și a tot ceea ce reprezintă ea. Noi nu fugim de suferință și moarte, ci le transformăm în mântuire și înviere. Noi nu fugim de umilință, ci o acceptăm bucuroși de dragul măreției lui Dumnezeu. Noi nu fugim de cele mai umile ființe, ci îi îmbrățișăm, ca pe alți Cristoși.
Când voi fi înălţat de pe pământ, îi voi atrage pe toţi la mine, spune Domnul. Puterile acestei lumi nu reprezintă nimic în comparație cu puterea crucii lui Cristos.
…………………………………………………………………………………………
“Cristos în iubirea lui fără de margini, în mod voit a îndurat patima și moartea sa din cauza păcatelor tuturor oamenilor, așa încât toți să poată dobândi mântuirea. Prin urmare este datoria Bisericii să predice proclamarea crucii lui Cristos ca un semn al iubirii atotcuprinzătoare a lui Dumnezeu și ca un izvor de unde se revarsă măreția divină.”
Vatican II, “Declarație asupra relației dintre Biserică și religiile ne-creștine“ (1965) 4.

TOȚI SFINȚII (1 Noiembrie)

Lecturi: Apocalipsa 7: 2-4, 9-14
1 Ioan 3: 1-3
Matei 5: 1-12

Sfinții sunt aceia care și-au spălat veșmintele în sângele Mielului și le-au făcut albe.
Ei sunt aceia care nu au trăit potrivit religiei civile a zilelor lor, ci potrivit Veștii Bune a lui Isus. Platforma lor a fost opusul beatitudinilor:
Lumea i-a pus pe bogați pe primul loc;
Isus i-a pus pe săraci primii în lume.
Lumea ne zice să căutăm fericirea cu orice preț;
Isus a văzut fericirea în durere.
Lumea prețuiește puterea asupra altora;
Isus le-a adus laude celor blajini.
Lumea încurajează propria realizare;
Isus ne-a zis să muncim pentru dreptate.
Lumea zice că cei nemiloși reușesc;
Isus îi declară sfinți pe cei milostivi.
Lumea anunță: Căutați averea;
Isus ne-a învățat să ne păstrăm inimile curate.
Lumea cinstește câștigătorii războiului;
Isus îi laudă pe făcătorii de pace.
Lumea îi consideră pe cei persecutați niște ratați;
Isus îi declară învingători.
…………………………………………………………………………………………
“Creștinii care joacă un rol activ în dezvoltarea socio-economică modernă și apără dreptatea și caritatea, ar trebui să fie convinși că ei pot aduce o mare contribuție la prosperitatea omenirii și păcii în lume. Fie că fac acest lucru personal sau în colaborare cu alții, fie ca exemplul lor să fie plin de izbândă. După dobândirea oricăror abilități și experiențe care sunt absolut necesare, ei ar trebui, în credința pentru Cristos și în Evanghelia Lui, să observe ordinea corectă a valorilor în activitățile lor pământești. În felul acesta întreaga lor viață, atât personală cât și socială, va fi pătrunsă de spiritul fericirii, îndeosebi de spiritul sărăciei.”
Vatican II, “Constituția Bisericii în lumea modernă“ (1965) 72.

POMENIREA TUTUROR CREDINCIOȘILOR RĂPOSAȚI
(2 Noiembrie)

Lecturi: Iob 19: 1, 23-27
1 Corinteni 15: 51-57
Ioan 6: 37-40

Noi avem o tradiție minunată în Creștinism să ne rugăm pentru sufletele tuturor celor morți. Remarcați că noi ne rugăm pentru toți morții: întărește speranța noastră că toate surorile și toți frații noștrii răposați se vor bucura de înviere. Noi nu-i separăm pe cei bogați de cei săraci, sau negrii de albi sau bărbați de femei; noi nu-i uităm pe aceia care au fost criminali sau au fost bolnavi de SIDA sau au fost analfabeți; noi nu facem o rugăciune specială celor puternici, intelectualilor sau clericilor. Aceasta este Ziua Tuturor Sufletelor. Noi ne rugăm pentru ei toți. Noi le dorim tuturora viața veșnică.
Cât de greu ar fi ca noi să creăm o lume în care să tratăm oamenii în viață cu același respect și egalitate cu cea a morților. De ce nu găsim noi calea, să fim la fel de toleranți cu sufletele oamenilor în viață, așa cum suntem cu sufletele celor care au trecut în neființă?
…………………………………………………………………………………………
“Dumnezeu care are o grijă paternă pentru fiecare dintre noi, a dorit ca toți oamenii să formeze o familie și să se comporte unul cu celălat în spiritul fraternității. Pentru că am fost creați după chipul și asemănarea lui Dumnezeu, care ‘dintr-un singur om a creat o întreagă rasă umană și i-a făcut pe oameni să trăiască pe toată fața pământului‘ (Faptele Apostolilor 17: 26), toți oamenii sunt chemați de unul și același Dumnezeu.”
Vatican II, “Constituția Bisericii în lumea modernă.” (1965) 24.

OMAGIUL SFÂNTULUI IOAN DIN LATERAN
SFINȚIREA BISERICII DIN LATERAN
(9 Noiembrie)

Lecturi: 2 Cronici 5: 6-10, 13 -6: 2
1 Corinteni 3: 9-13, 16-17
Luca 19: 1-10

Deși Bazilica Sf. Ioan din Lateran este catedrala Sfântului Părinte din Roma, liturgia de astăzi nu se axează pe cultul Petrin ci pe lăcașul lui Dumnezeu, templul. Prima lectură este despre templul lui Solomon și Evanghelia ne vorbește despre Isus care urmează să vină și să stea în casa lui Zacheu.
Scriindu-le Corintenilor, Paul îi întreabă: Nu sunteți conștienți că voi sunteți templul lui Dumnezeu și că Duhul lui Dumnezeu este în voi? Observați folosirea numărului singular: templul lui Dumnezeu este sfânt și tu ești acel templu. El se gândește la comunitatea slujitorilor lui Dumnezeu ca fiind templul lui Dumnezeu: din pietrele vii, poporul tău ales, ai construit un templu veșnic spre măreția Ta.
Este acest templu (Slujitorii lui Dumnezeu) doar pentru prezența lui Dumnezeu?
Ce altceva mai este în acest templu? Sunt acolo și dumnezei falși, cum sunt dumnezeii bogăției și ai puterii? Oamenii din acest templu se roagă adevăratului Dumnezeu sau se înclină în fața altor dumnezei cum este sistemul economic și politic? Oamenii din acest templu muncesc din greu la crearea frumuseții lui din sfințenia vieților noastre?
…………………………………………………………………………………………
“Biserica a fost deseori numită edificiul lui Dumnezeu … Acest edificiu este împodobit cu diverse nume: casa Domnului în care locuiește familia lui; casa Domnului în Duhul Sfânt; locuința lui Dumnezeu între oameni; și în mod special sfântul templu. Acest templu simbolizat prin locurile de rugăciune construite din piatră, este apreciat de Sfinții Părinți și este comparat în liturgie cu Orașul Sfânt, Noul Ierusalim. Ca pietre vii noi aici, pe pământ, suntem construiți de-a lungul acestui Oraș.”
Vatican II, “Constituția Bisericii“ (1964) 6.